Anunț ferm făcut de Andrei Nicolescu: „Va fi revoluție la Dinamo!”. Care este principala provocare pentru sezonul viitor și care este marea veste bună după tragerea la sorți a țintarului Superligii

Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a fost prezent luni la sediul LPF, acolo unde s-a tras la sorți țintarul sezonului viitor de Superliga.

La final, el a apreciat că echipa pe care o reprezintă are, ca în stagiunea precedentă, parte de un start dificil de campionat, iar modul în care jucătorii lui Zeljko Kopic ar urma să se descurce în această perioadă ar putea să se dovedească decisiv pentru parcursul ulterior al „câinilor” din campionatul viitor.

Andrei Nicolescu, despre modul în care va fi constituit lotul lui Dinamo: „Va fi revoluție!”

De asemenea, oficialul clubului din „Ștefan cel Mare” a transmis o dată în plus că la nivelul lotului de jucători se dorește o „revoluție”, în sensul în care se va miza mult mai mult pe fotbaliști români tineri, fapt care s-a demonstrat de altfel deja prin achizițiile reușite de dinamoviști până acum în această vară.

În continuare, Andrei Nicolescu a dat câteva detalii și despre posturile care se doresc întărite în perioada imediat următoare, dar a și recunoscut că această campanie de achiziții nu este în prezent chiar în punctul dorit inițial.

Nu în ultimul rând, administratorul special de la Dinamo s-a declarat bucuros de faptul că echipa alb-roșie nu va disputa în startul noului sezon de Superliga vreun meci cu rivalele FCSB și Rapid din postura de gazdă, pentru că în acest scenariu „câinii” nu ar fi putut organiza partida pe Arena Națională, care este indisponibilă în startul stagiunii viitoare din cauza anumitor evenimente extra-fotbal stabilite spre desfășurare acolo.

Ce a spus despre programul „câinilor” în startul noului sezon de Superliga

„Toate meciurile vor fi grele. Anul trecut am început cam la fel de dur campionatul, acum sper să fim mult mai pregătiţi. Pentru noi este foarte important să vedem unde jucăm meciurile de acasă, cât de organizaţi vom fi, iar ca ţintar, oricum meciurile cu rivalele trebuiau să vină la un moment dat. E bine poate că în primele etape nu jucăm cu FCSB sau Rapid acasă, pentru că putem să ne organizăm mai bine pentru Arena Naţională.

Ca opţiuni pentru noi sunt Arcul de Triumf şi Arena Naţională. Acum ne concentrăm să ne organizăm cât mai bine pentru Arcul de Triumf, să punem un gard despărţitor, nişte plase, ca să putem folosi tot stadionul şi să permitem cât mai multor fani de-ai noştri să vină pe stadion.

(n.r. despre campania de achiziții) Suntem un pic în urmă faţă de ceea ce prognozasem, dar discuţiile sunt dificile cu posturile pe care noi le vedeam a fi completate, respectiv un fundaş dreapta, un fundaş central şi un mijlocaş central. Ţintim pentru jucători de afară, dar este destul de complicat în perioada asta. Ne-am asumat chestia asta privind jucătorii tinerii români, va fi o revoluţie la Dinamo.

Andrei Nicolescu: „Ne-am asumat că va fi foarte greu să ajungem în play-off”

Sper să fie un impact cât mai rapid ca să poată să îşi urmeze cursul aşa cum am prognozat. Sper că aceşti copii să fie ajutaţi de ceea ce putem noi aduce ca jucători cu experienţă. Era momentul să facem acest pas, pentru că de ani de zile la Dinamo nu s-a mai întâmplat nimic concret, s-au făcut doar nişte petice şi rezultatul s-a văzut în ultimii trei-patru ani.

Şi noi ne-am asumat că va fi foarte greu să ajungem în play-off, cu toate echipele care îşi fac planuri de a ajunge acolo anul acesta, dar dacă strategia aceasta va da roade repede, suntem acolo. Dacă impactul nu va fi atât de bun, al acestei mini revoluţii, apropo de jucători, vom continua să facem acest lucru pentru că credem într-un proiect pe termen mediu-lung”, a spus Andrei Nicolescu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare