Antrenorul român care nu ar putea lucra cu Gică Hagi: ”El nu e mulțumit de nimeni, niciodată”. Ce sfat i-a dat ”Regelui”

Auzim tot mai des afirmația: ”E greu să lucrezi cu Hagi”. ”Regele” este și acum, exact cum era pe terenul de fotbal: exigent, pretențios, ambițios, mereu nervos când lucrurile nu ies așa cum își doresc.

Îl vedem foarte des cum își ceartă antrenorii după fiecare gol primit de echipa sa. În special pe secundul Cătălin Anghel și antrenorul cu portarii Ștefan Preda.

Așa se întâmpla și pe vremea în care era doar patron al echipei și alții îi pregăteau jucătorii. La fel de exigent și de vocal era, chiar dacă asta îi deranja destul de rău pe antrenori.

Bogdan Stelea n-ar mai putea lucra cu Gică Hagi: ”Niciodată nu e mulțumit”

Bogdan Stelea a fost antrenorul celor de la Viitorul Constanța în perioada iulie 2015 – august 2014, timp de cinci meciuri.

Fostul său coleg din ”Generația de Aur” a fost exasperat de cererile și intervențiile lui Gică Hagi și ”a predat cheile” înainte de termen.

Coincidență sau nu, experiența alături de patronul Gică Hagi a fost ultima din cariera de antrenor a lui Bogdan Stelea.

Iată cum a decurs dialogul dintre Bogdan Stelea și Florin Prunea, în cadrul ”MCN Podcast”, moderat pe YouTube de Micutzu:

  • Bogdan Stelea: ”E destul de greu. Eu n-am rezistat mai mult de două luni și jumătatea.”
  • Florin Prunea: ”Antrenor principal era la Viitorul. Mi-aduc aminte că a venit la Iași. Eu eram președinte la Poli Iași. Zic: ”Ce faci, mă, cum ești?”. Zice: ”Nu știu cât mai rezist”.
  • Bogdan Stelea: ”Am mai stat un meci. Ar trebuie ca lucrurile să se întâmple numai cum vrea el. Nu vine să spună. Cel puțin la mine n-a venit. Numai că îl vezi că nu-i convin lucruri, că nu e mulțumit.

    El nu e mulțumit de nimeni, niciodată. În permanență are ceva de spus. Când am plecat i-am și spus – sfatul meu este să se apuce și să antreneze el, pentru că nu o să-i convină absolut de nimeni. El vrea să se întâmple lucrurile…și îl înțeleg. Sunt oameni care acceptă astfel de lucruri, eu nu. ”.
  • Florin Prunea: ”Și cu jucătorii la fel. Că el vrea ca toți jucătorii să fie ca el. Asta nu se poate. A avut harul ăsta de la Dumnezeu. N-ai cum să fii ca el. Pune o presiune foarte mare”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare