Simona Halep, în vârstă de 33 de ani, s-a retras din tenis după participarea la Transylvania Open, turneu desfășurat la Cluj-Napoca. Ulterior veștii cu privire la încheierea carierei, „Simo” a plecat la Dubai, de unde a postat un story pe Instagram. Descrierea a sintetizat perfect sentimentele care o încearcă pe fosta campioană de Grand Slam atunci când merge în Emiratele Arabe Unite. Practic, Halep se simte acolo ca acasă.
Simona Halep esta gata să se înscrie în circuitul amator de golf. A luat deja primele lecții
După ce a fost scoasă de cei de la WTA din clasamentul mondial, Simona Halep nu mai are parte de competiții. Se bucură de foarte mult timp liber, însă are nevoie de activități pentru a se menține pe linia de plutire din punct de vedere fizic.
Potrivit apropiaților fostei tenismene, „Simo” este pasionată de golf, cunoscut drept sportul bogaților. Aceasta ar fi tentată să dea curs variantei de a se înscrie în circuitul amator. Acest drum a fost urmat și de spaniolul Rafael Nadal și britanicul Andy Murray, două legende ale circuitului ATP.
Florin Segărceanu, ex-căpitan jucător al echipei României de Fed Cup, i-a oferit Simonei Halep inițierea în golf. În cadrul Complexului Stejarii, unde Segărceanu este șeful școlii de golf, au fost puse în scenă primele lecții cu crosa în mână pentru Halep.
Anunțul făcut de Halep pe teren, în legătură cu retragerea din activitate: „Nu vreau să plâng, este un lucru frumos, am fost numărul unu mondial. Viața merge înainte”
După ce a părăsit turneul Transylvania Open, Simona Halep le-a dezvăluit fanilor că nu regretă decizia de a spune „adio” rachetei de tenis. A precizat că problemele medicale cu care s-a confruntat de-a lungul timpului au jucat un rol important în această ecuație.
Cu ochii în lacrimi, „Simo” a rememorat performanțele colosale atinse în sportul îndrăgit, după care a mărturisit că nu se află la un nivel optim, care să-i permită să-și continue drumul în tenis.
„La început, cred că am fost puțin tensionată și e normal, eram foarte entuziasmată să joc din nou aici. Este minunat, special să fim toate (n.r. româncele) la același turneu. Nu știu dacă s-a mai întâmplat până acum. Îmi place foarte mult că suntem toate aici, îmi pare rău pentru cele care au ieșit din turneu. Ceea ce am realizat în tenis nici nu visam. Familia mea a fost tot timpul alături de mine. Fără ei nu aş fi ceea ce sunt astăzi. Iau această decizie cu sufletul împăcat şi întotdeauna am fost realistă cu mine.
Corpul meu nu mai duce atât de mult. De aceea am vrut să vin astăzi la Cluj, să joc în faţa dumneavoastră şi să îmi iau la revedere de pe terenul de tenis. Mă bucur mult că aţi venit. Pentru moment, este ultima dată când am jucat aici.
Nu vreau să plâng. Este un lucru frumos, am fost numărul unu mondial, am câștigat Grand Slam-uri, e tot ce mi-am dorit. Viața merge înainte, este viață și după tenis și sper să ne revedem de câte ori posibil. O să vin la tenis, o să joc tenis în continuare, dar ca să fiu competitivă necesită mult mai mult și în momentul ăsta nu se mai poate”, a spus Simona Halep.