Britanica Tara Moore a fost achitată de o încălcare a regulamentelor antidoping, după ce a putut dovedi faptul că rezultatul testului său a ieșit pozitiv din cauză că a consumat carne contaminată. Sportiva din Marea Britanie se regăsește în aceeași situație în care s-a regăsit și Simona Halep, însă apelul disperat al tenismenei a făcut înconjurul planetei, întrucât nu se întrevede vreo perspectivă ca Tara Moore să revină în circuitul WTA.
Apelul disperat al tenismenei din Marea Britanie: „Am început o strângere de fonduri”
Având în vedere regulamentele impuse de către WTA, multe sportive se regăsesc în situația de a începe, practic, o carieră de la zero, în cel mai bun caz, chiar dacă nu au vreo parte de vină în scandalurile de dopaj. Simona Halep, jucătoare de tenis recunoscută la nivel mondial, a putut participa la Miami Open datorită unui wild-card, primit din partea organizatorilor. În schimb, tenismenele care nu au un CV bogat, au șanse infime de a se bucura de același tratament.
Situația Tarei Moore a devenit din ce în ce mai cunoscută recent. Jucătoarea din Anglia a fost testată antidoping la Bogota, în 2022, la turneul WTA 250. Ulterior, ITIA a dezvăluit faptul că proba „A” prelevată era contaminată cu metaboliți de nandrolon și boldenon, substanțe interzise de către Agenția Mondială Antidoping (AMA).
Sportiva a susținut mereu clar și tare că nu a luat „conștient nicio substanță interzisă” pe parcursul carierei sale, iar după nouă luni de chinuri, și-a dovedit nevinovăția în instanță. În ciuda acestui lucru, Tara Moore nu se bucură de ajutorul organizatorilor competițiilor WTA, neavând șansa de a participa la turnee, deoarece nu ocupă un loc în clasamentul mondial. Situație sa a devenit și mai dramatică, întrucât a fost nevoită să apeleze la donații pentru a putea spera la relansarea carierei.
„După cum știți, călătoria mea înapoi nu a fost ușoară și nu va fi nici de acum înainte. Am început o strângere de fonduri pentru a mă ajuta cu costurile asociate la tot ceea ce s-a întâmplat. Vă rog să donați și să distribuiți dacă puteți, dacă nu, nu îmi transmiteţi hate! Numai vibrații bune! Mulțumesc mult”, a comunicat britanica, prin intermediul rețelelor sociale
Simona Halep poate schimba regulamentul în tenisul mondial
Cazul de dopaj în care a fost implicată Simona Halep i-a făcut pe cei de la WTA să se gândească la o posibilă revizuire a regulamentelor, motiv pentru care jucătoarele de tenis care au fost achitate în scandalurile de dopaj sau care au beneficiat de reducerea pedepsei s-ar putea întoarce în circuit prin intermediul unor „clasamente speciale”.
„Am început un proces de revizuire a acestei reguli, deoarece credem că este oportun să analizăm acest aspect.
Calendarul exact pentru orice potenţială modificare a regulilor şi implementarea ulterioară a acestora va depinde de feedback-ul primit de la membrii noştri”, a declarat un purtător de cuvânt al WTA.