Simona Halep se întoarce pe terenul de tenis, marţi noapte, în turul 1 de la Miami Open 2024, unde o întâlneşte pe Paula Badosa. Partida nu va începe mai devreme de ora 22.00.
Fostă ocupantă a locului 2 mondial, Paula Badosa a coborât între timp pe locul 80 al ierarhiei mondiale, din cauza numeroaselor accidentări care au făcut-o să nu se mai ridice la nivelul din anii precedenți.
Simona Halep, înapoi în clasamentul WTA?
Odată cu revenirea româncei în competiţiile WTA, s-a ridicat problema dacă jucătoarea noastră şi-ar putea revendica locul 58 în clasamentul mondial, cel pe care îl ocupa în momentul suspendării. Deocamdată, Halep nu are poziţie în top.
Cum vede Cristian Tudor Popescu acest scenariu? Gazetarul consideră că Simona Halep n-ar trebui să se gândească prea mult la asta.
„Simona Halep are nevoie de meciuri tari pentru a se reintroduce în atmosfera turneelor din circuitul WTA. E greu să argumentezi așa ceva, pentru că Simona nu a jucat. E adevărat, nu din vina ei nu a jucat în acel interval, dar nu a jucat. Dacă ar fi jucat, putea să joace foarte bine, putea să câștige turnee sau, dimpotrivă, putea să joace foarte prost.
E o virtualitate. Nu știm ce s-ar fi întâmplat sau dacă ar fi rămas pe locul 58. Nu avem cum să estimăm asta și să folosim. Atunci, eu zic că Simona Halep nu ar trebui să se preocupe prea mult de situația asta.
Va primi wildcard la toate turneele, indiferent de clasament, și ar fi bine să se concentreze pe revenire,” a spus Cristian Tudor Popescu pentru Sport.ro.
Simona, rezultate bune cu Badosa
Cele două „directe” Simona Haep – Paula Badosa s-au jucat în 2022, iar „Simo” s-a impus în turul al doilea la Madrid, cu 6-3, 6-1, în primul meci, iar apoi a câştigat la Wimbledon, în optimi, cu 6-1, 6-2.
2022 (Wimbledon): 6-1, 6-2 Halep
2022 (Madrid): 6-3, 6-1 Halep