Serena Williams, omagiu emoționant pentru Rafael Nadal: „Moștenirea ta va dăinui pentru totdeauna!”

Rafael Nadal și-a încheiat cariera legendară pe terenul de tenis cu o înfrângere împotriva olandezului Botic van de Zandschulp, scor 6-4, 6-4, în Cupa Davis. Ultimul său meci a fost însoțit de un val de emoții, iar unul dintre cele mai speciale momente a fost omagiul adus de Serena Williams.

Serena Williams, mesaj din suflet pentru Nadal

Îmbrăcată într-un tricou cu chipul lui Rafael Nadal, Serena Williams a transmis un mesaj emoționant pe Instagram, însoțit de un clip video:

Felicitări pentru o carieră la care majoritatea nu îndrăznesc să viseze. Mă simt atât de norocoasă că am putut să joc în aceeași perioadă cu tine. M-ai inspirat să fiu mai bună, să joc mai intens, să lupt, să nu renunț niciodată. Moștenirea ta nu va muri niciodată. A fost o onoare să-ți urmăresc cariera de la început până azi. Trăiască Rafa!

În videoclip, Serena și-a exprimat recunoștința: „Te vom iubi mereu, Rafa. Ne va fi dor de tine, întotdeauna.”

Ultimul meci al carierei lui Rafael Nadal a fost unul plin de emoții. După ce a fost învins de van de Zandschulp, Nadal a urmărit din tribune meciul de dublu pierdut de Alcaraz și Granollers, care a dus la eliminarea Spaniei din Cupa Davis. La final, „Matadorul” a fost surprins cu lacrimi în ochi.

Discursul de adio al lui Nadal: „Nu sunt obosit, dar corpul nu mai vrea să joace”

Nadal a reflectat asupra parcursului său, subliniind că a încercat să dea totul pe teren și să fie un model de respect și modestie.

Vă mulțumesc (n.r. în timp ce fanii îl aplaudau). Mulțumirile trebuie să le ofer eu, e dificil să încep. Voi începe cu cei care sunt astăzi aici, pentru publicul de aici.

Au fost 20 de ani de carieră profesionistă, m-ați ajutat mereu și în momentele bune, și în momentele mai puțin bune. M-ați încurajat să continui. M-am simțit norocos să primesc atât de multă dragoste, mai ales în Spania.

O să continui felicitând echipa Olandei, ei au jucat foarte bine. Vreau să mulțumesc și întregii echipe a Spaniei care s-a aflat aici. Vă mulțumesc că mi-ați dat șansa să joc din nou în Cupa Davis, mi-aș fi dorit să ajut mai mult decât am făcut-o.

Multe dintre cele mai importante echipe din carieră le-am petrecut alături de voi. A fost o onoare, un privilegiu. Acum e rândul vostru să duceți mai departe tradiția. Vă mulțumesc tuturor.

Realitatea este că nu vrei să ajungi niciodată într-un asemenea moment. Nu sunt obosit, dar corpul a ajuns într-un moment în care nu mai vrea să joace tenis. Mulțumesc tuturor oamenilor care sunt alături de mine, echipa, familia și prietenii. Nu vreau să nominalizez pentru că este dificil. Ați fost cruciali pentru mine, zi de zi.

Fără voi nu aș fi obținut nimic din ceea ce am obținut și vă spun asta din suflet. Vreau să mulțumesc și celor care mi-au fost alături, Federației Spaniole, sponsorilor. M-au sprijinit necondiționat și a însemnat foarte mult pentru mine.

Rafael Nadal: „Plec cu mulțumirea că am lăsat o moștenire”

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să îmi spun povestea lumii. Ați fost parte din povestea mea! Întregii industrii a sportului, ATP, ITF… vă mulțumesc tuturor celor care faceți ca sportul să rămână aproape de oameni. Sunt un mare pasionat de sport, chiar dacă mă voi retrage din carieră, voi fi în continuare alături de voi și sper să fiu un bun ambasador al tenisului.

Am încercat să dau totul în fiecare zi, pentru a fi mai bun, am încercat să fac asta cu respect, cu modestie. Am reușit să obțin ceea ce este cel mai important, să fiu o persoană bună. Voi părăsi lumea tenisului profesionist cu mulți prieteni pe care mi i-am făcut. E greu să îi menționez pe toți, e o masă mare de oameni. Plec cu mulțumirea că am lăsat o moștenire.

Vreau să închei prin a mulțumi familiei mele. Nu m-au dezamăgit niciodată, au fost lângă mine în momentele care păreau imposibile. Când lucrurile nu mergeau bine, m-au ținut cu picioarele pe pământ. Accept cu liniște ceea ce vine și trăiesc cu satisfacția că am făcut tot ce am putut. Am o familie extraordinară!„, a declarat Rafael Nadal, pe teren, potrivit digisport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare