O veste care a şocat fotbalul mondial a căzut ca un trăsnet, luni dimineaţă. Antoine Griezmann s-a retras de la echipa naţională a Franţei.
Atacantul în vârstă de 33 de ani va continua să joace pentru Atletico Madrid.
Are 44 de goluri în 137 de selecţii
Vestea retragerii francezului a fost adusă de jurnalistul Fabrizio Romano. Antoine Griezmann a marcat 44 de goluri în 137 de selecţii.
„Antoine Griezmann se retrage din fotbalul internaţional, decizia e luată. Nu va mai juca pentru Franţa”, a anunţat jurnalistul Fabrizio Romano, care a prezentat şi o primă reacţie a fotbalistului:
„Vă mulţumesc pentru amintirile acestui capitol minunat. E timpul să spun la revedere!”.
Îl atacase pe Didier Deschamps
Franța a părăsit EURO 2024, după înfrângerea împotriva Spaniei din semifinale, scor 2-1. Antoine Griezmann a acuzat desele schimbări tactice operate de Didier Deschamps, pe parcursul competiției, modificări despre care a lăsat să se înțeleagă ca i-a bulversat pe fotbaliștii ”Les Bleus”.
„Vestiarul este enervat și este trist. Este o lovitură în ceafă primită de noi. Spaniolii au fost mai buni. Personal, am început mai prost competiția, dar a fost din ce în ce mai bine pe parcurs.
Şi am fost şi pe banca de rezerve (n.r. la meciurile cu Olanda și Spania). Eu am încercat să dau totul pentru echipa națională. Au fost multe schimbări tactice, schimbări de poziţie de la un meci la altul, deci a trebuit tot timpul să ne adaptăm.
Că înţeleg sau nu acest nou statut de rezervă, este ceva personal. Dar aceasta este viaţa fotbalistului. Sunt alţii, de exemplu, care nu au jucat niciun minut”, a declarat Griezmann, după meciul cu Spania de la EURO 2024.