În urmă cu doi ani, Cristi Chivu (43 de ani) a reușit să o facă pe Inter Primavera campioană în Italia. Acum, fostul fundaș „tricolor” a plecat din cadrul legendarului club din Milano.
Despărțirea amiabilă dintre cele două părți nu a fost oficializată momentan, deoarece contractul acestuia nu a ajuns încă la final. În ciuda acestui lucru, numele lui Cristi Chivu stârnește un interes major pentru multe echipe din fotbalul italian, unde și-a făcut un renume. Fostul apărător central a cucerit trofeul Champions League alături de Inter Milano, în anul 2010. Atunci, conduși de marele Jose Mourinho, milanezii s-au impus cu 2-0 în fața lui Bayern Munchen.
Lui Cristi Chivu nu îi este teamă de presiune: „Mă simt pregătit de ceva vreme, doar că am preferat să-mi construiesc o identitate”
Pescara, din Serie C, Modena, din Serie B, și Cagliari, din primul eșalon al fotbalului italian, sunt formațiile care au pus ochii pe Cristi Chivu, în urma realizărilor sale de pe banca formației de tineret a celor de la Inter Milano.
Tehnicianul român a oferit un interviu, discutând despre așteptările pe care și le-a setat pentru viitor. A dat de înțeles că își dorește foarte mult să facă pasul către o echipă de seniori. Totuși, răbdarea și nivelul pregătirii l-au determinat să fie temperat până în prezent.
Fără a numi locul în care și-ar dori să „aterizeze”, Cristi Chivu a subliniat că pentru el este important să fie parte dintr-un proiect unde nivelul presiunii atinge cote înalte.
„(Te simți pregătit pentru o carieră de antrenor la seniori?) Mă simt pregătit de ceva vreme, doar că am preferat să-mi perfecționez anumite lucruri, să-mi construiesc o identitate și un ideal al convingerilor pe care le am, dar în același timp am învățat să mă modelez și pe materialul cu care lucrez. Tu îți creezi o identitate sau ai o idee în cap despre ce ai vrea să faci, dar contează și cu ce lucrezi.
Și atunci există riscul să fii puțin inflexibil din punctul ăsta de vedere, iar în acești 6 ani eu am încercat să învăț cât mai multe lucruri din punct de vedere al flexibilității și din punct de vedere al empatiei pe care trebuie să o ai relaționând cu oamenii. Să-i înțelegi, să le vorbești. E un proces mult mai complex ca antrenor decât era pentru mine ca jucător, pe vremuri.
„Îmi doresc un proiect în care eu să fiu pionul principal”
„Nu știu cum o să fie. Dar cu siguranță sunt mult mai pregătit decât eram acum câțiva ani. Îmi doresc un proiect în care eu să fiu pionul principal. Îmi doresc responsabilitate pe termen lung, chiar dacă în fotbal e imposibil. Îmi doresc un club care să aibă ambiție să reușească. Nu-mi doresc mediocritate, nu-mi doresc doar așa… să supraviețuim, să nu retrogradăm. Vreau foarte multă responsabilitate, pentru că asta am făcut dintotdeauna.
E lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult: presiunea. Presiunea face parte din joc și o gestionezi cum știi tu mai bine: prin muncă, prin timpul pe care îl dedici lucrurilor pe care le faci, prin ideile în care crezi, prin empatia pe care o ai cu oamenii cu care lucrezi”, a anunțat Cristi Chivu, conform golazo.ro.
- Chivu și-a început cariera în antrenorat alături de copiii de la Inter, în 2018.
- Ulterior, a lucrat timp de câte un an la grupele U17 și U18 ale actualei campioane din Serie A.
NU RATA: Adversar de TOP pentru Cristi Chivu! Ce antrenor vrea Cagliari în locul lui Claudio Ranieri