Nelu Varga, patronul clubului CFR Cluj, este mulțumit de faptul că ardelenii vor da piept cu Paksi în primul tur preliminar din sezonul 2025/2026 de UEFA Europa League. Primul duel al „dublei” va avea loc în Ungaria, pe gazonul ex-adversarei Corvinului din UEL, pe 10 iulie. La o săptămână distanță, în Gruia, va fi pus în scenă returul.
Nelu Varga, după ce a aflat că CFR Cluj va juca în compania lui Paksi la început de drum în Europa League: „Un adversar ok. Era mai greu dacă am fi căzut cu Aktobe”
Șeful „feroviarilor” consideră că Paksi reprezintă un adversar facil pentru CFR Cluj. Ardelenii au șanse importante să se califice în următorul tur preliminar din UEL, conform spuselor lui Nelu Varga.
Afaceristul a explicat apoi că și-a dorit ca Aktobe, din Kazahstan, să fie evitată. Zis și făcut. Aktobe a picat cu Legia Varșovia, noua echipă a lui Edi Iordănescu.
„Am văzut că am căzut cu Paksi. Este un adversar ok pentru noi, avem șanse importante să ne calificăm. Era mai greu, probabil, dacă am fi căzut cu Aktobe.
În primul rând că e distanța mai lungă până acolo și este un adversar pe care-l cunoști mai puțin. Așa, cu Paksi sper să trecem mai departe și să fie primul pas pentru a ajunge în grupele (n.r. grupa principală) Europa League”, a declarat Nelu Varga, citat de fanatik.ro.
Tabloul complet al primului tur preliminar din UEL
- FC Șahtior Donețk (Ucraina) – Ilves Tampere (Finlanda)
- FC Sheriff Tiraspol (Moldova) – FC Prishtina (Kosovo)
- FC Spartak Trnava (Slovacia) – BK Hacken (Suedia)
- Sabah FC (Azerbaidjan) – NK Celje (Slovenia)
- Legia Varșovia (Polonia) – FK Aktobe (Kazakhstan)
- PFC Levski Sofia (Bulgaria) – Hapoel Beer Sheva (Israel)
- AEK Larnaca (Cipru) – FK Partizan Belgrad (Serbia)
- Paksi FC (Ungaria) – CFR Cluj (România)
Corvinul a demantelat Paksi în sezonul trecut
După cum s-a notat anterior, Pakis a jucat cu cei de la Corvinul în primul tur preliminar al sezonului precedent de UEL. Hunedorenii au avut câștig de cauză la capătul acelei duble manșe, scor 4-2 la general.
Paksi a terminat pe locul trei în campionatul maghiar în sezonul recent încheiat. Clubul s-a înființat în 1952 și are trei trofee în vitrină. Paksi a cucerit o Cupă a Ligii Ungariei, în 2011, și două Cupe ale Ungariei, în 2024 și în 2025.
- Prima apariție a echipei din Ungaria în UEFA Europa League s-a consemnat în anul 2011.
- 9.48 milioane de euro valorează tot lotul lui Paksi. De partea cealaltă, cota de piață a celor de la CFR Cluj este de 25.28 milioane de euro.