Florin Maxim, îngrijorat după Corvinul – Paksi 0-2! Antrenorul hunedorenilor a tras un semnal de alarmă înaintea dublei cu Rijeka: „Am crezut că teama va trece”!

Corvinul Hunedoara a izbutit să ajungă în turul doi preliminar al Europa League, chiar dacă a fost înfrântă de maghiarii de la Paksi în returul de la Sibiu (0-2). Fotbaliștii grupării din România s-au impus categoric în tur, scor 4-0, iar adversarii nu au avut forța necesară pentru a întoarce soarta calificării. Divizionara secundă va întâlni Rijeka, vicecampioana Croației, în următoarea fază a celei de-a doua competiții intercluburi la nivel european.

La finalul duelului retur cu Paksi, Florin Maxim (43 de ani), antrenorul principal al Corvinului, a discutat despre cele două meciuri pe care elevii săi le-au jucat în compania vecinilor din Ungaria.

Florin Maxim este nemulțumit de atitudinea celor de la Corvinul din al doilea meci cu Paksi: „Am crezut că teama va trece”

Tehnicianul hunedorenilor și-a început discursul prin a sublinia un aspect negativ pe care l-a desprins din returul cu Paksi. Florin Maxim nu și-a iertat jucătorii, considerând că aceștia nu au avut atitudinea potrivită contra maghiarilor. Conform spuselor tehnicianului, fotbaliștii Corvinului nu au știut cum să reacționeze după încasarea primului gol, lipsa experienței spunându-și cuvântul.

Florin Maxim a tratat și subiectul reprezentat de confruntările cu Rijeka, din următorul tur preliminar al Europa League.

„Țin să le mulțumesc băieților pentru ce au făcut în tur, dar e o mare diferență între cele două partide. Sunt conștient că am avut ce apăra, era normal să fim mai temători. Am crezut că teama va trece. Am început jocul puțin mai jos, după care i-am închis foarte bine. Am avut fazele noastre bune din care puteam marca. Pe faza de construcție pot spune că am fost inexistenți. Nici adversarul nu a fost într-o formă prea bună, dar una peste alta… Am trecut de un tur din Europa League.

Nu am știut să reacționăm. După gol le-am dat mingea. Sper să trecem de aceste momente cu învățătura trasă. Nu e ușor, știu că se depune efort, dar trebuie să ne ținem de plan. Știam că vor folosi doi atacanți. Ce e mai grav este că nimeni nu reacționează. Puteam gestiona altfel situația după ce am primit primul gol. Noi am început și le-am dat mingea… Rămânem cu această calificare.

Rijeka este un adversar de alt calibru. S-a bătut la campionat anul trecut. E o echipa redutabilă, are fotbaliști cu cote și salarii foarte mari. Sper să facem o dublă manșă bună.

(n.r. Despre inspirația lui) Mă inspir de peste tot. Poate cer prea mult, dar jucătorii mei au dovedit că pot pune probleme unor adversari puternici. Facem și noi anumite lucruri bune. Experiența se câștigă.

Eu am avut doar de învățat din această dublă manșă. Sper să nu avem probleme de ordin fizic. Vreau să trecem și peste această dublă. Nu ne predăm!”, a transmis Florin Maxim, ulterior calificării în turul doi preliminar din UEL.

Fotbaliștii pe care Maxim și Bognar i-au folosit la Sibiu din primul minut:

Corvinul Hunedoara (4-3-3): Lefter- Iacob, Lică, Manolache, Neacșa- Roger, Bradu, Hrezdac- Lupu, Buș, Pîrvulescu
Rezerve: Blaga, Pop, Herghelegiu, Predică, Grigore, Mitran, Gîrbiță, Cărăruș, Chukwu, Ubbink, Chindriș, Velisar
Antrenor: Florin Maxim

Paksi (3-5-2): Szappanos- Otvos, Kinyik, Szabo- Osvath, Mezei, Vecsei, Papp, Kovacs- Hahn- Konyves
Rezerve: Simon, Skribek, Balogh, Vas, Bode, Silye, Kocsis, Windecker, Lenzser, Toth, Gevay
Absent: Balint Szabo (suspendat)
Antrenor: Gyorgy Bognar

Arbitru: Peter Kralovic (Slovacia)
Asistenți: Milan Strbo și Dusan Stofik (ambii din Slovacia)
Arbitru de rezervă: Balint Kiss (Slovacia)
Arbitru VAR: Michal Ocenas (Slovacia)
Arbitru asistent VAR: Erik Gemzicky (Slovacia)

Stadion: Sibiu

VEZI ȘI: Superioritatea celor de la Corvinul, recunoscută după returul cu Paksi! Antrenorul maghiarilor i-a lăudat pe hunedoreni și a transmis cum vede confruntările dintre elevii lui Florin Maxim și Rijeka

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare