Hermannstadt, echipa antrenată de Marius Măldărășanu, se duelează pe teren propriu miercuri de la ora 19:30 cu Rapid, formație pregătită de Marius Șumudică, în semifinalele Cupei României.
Marius Măldărășanu a fost dat de gol chiar de către un jucător al său de la Hermannstadt înaintea meciului cu Rapid și Marius Șumudică din semifinalele Cupei României: „L-am simțit mai tensionat decât de obicei”
În contextul în care în ultima perioadă s-a vorbit destul de mult în spațiul public despre posibilitatea ca tehnicianul sibienilor să ajungă la finalul acestui sezon pe banca giuleștenilor, este evident că această partidă are o însemnătate specială pentru el, pe lângă faptul că a evoluat ca fotbalist pentru gruparea alb-vișinie.
De altfel, acest aspect chiar a și fost semnalat în ziua meciului de către un fotbalist al echipei din Sibiu, potrivit digisport.ro:
„L-am simțit tensionat, mai mult decât de obicei. E clar că este în fața unui meci special pentru el. Ne-a dat și nouă impulsul ăsta și sper să se vadă pe teren”.
Cum s-au poziționat cei doi antrenori față de acest subiect
Întrebat recent în legătură cu acest subiect, Măldărășanu a spus că nu vrea să vorbească în mod public despre posibilitatea de a prelua banca tehnică a celor de la Rapid în această vară, așa cum a procedat Șumudică înainte de a reveni în Giulești:
„Nu putem vorbi despre Rapid… Am mai spus-o, mi s-a mai pus întrebarea aceasta, chiar la noi, la Sibiu, la o conferință. Rapidul are antrenor, îl respect, am fost colegi.
Știți foarte bine că el, de-a lungul timpului, a făcut, poate, niște greșeli pe această temă, de a vorbi despre Rapid când Rapidul avea antrenor. Nu cred că este corect pentru un coleg de-ai mei să vorbesc despre Rapid.
Nu știu de unde îmi puneți întrebarea aceasta (n.r. despre Rapid). Că sunt un fost rapidist? Asta e cu totul și cu totul altceva. Peste 3 zile, avem meci cu Rapidul (n.r. în semifinalele Cupei României), iar obiectivul lor e să se califice în cupele europene, va fi un meci greu. Nu am timp să mă gândesc la așa ceva”.
Marius Șumudică: „Îi curăț vestiarul”
Ulterior, chiar cu ocazia conferinței de presă susținute în perspectiva acestui meci de miercuri seară, Marius Șumudică a dorit să lase impresia că nu ar avea vreo problemă să fie înlocuit cu Măldărășanu la Rapid, ba chiar din contră:
„Îl respect, a fost un fost coleg al meu. Și el, și domnul Daniel Niculae sunt foști colegi. N-am ce să spun mai mult. Le doresc baftă în carieră, dar atât.
La mine, nu există rivalitate sau să demonstrez că sunt mai bun decât Măldărășanu. Are viitorul în față. Am înțeles că se tot zvonea că vine antrenor la Rapid. Îi doresc baftă și, dacă are șansa să vină la Rapid, eu îi curăț vestiarul și i-l las liber”.