Marius Șumudică are un viitor incert la Rapid.
Șumudică a vorbit despre varianta Măldărășanu la Rapid
Revenit în august 2024 la Rapid, Marius Șumudică își poate încheia aventura la finalul sezonului. În locul său, șefii clubului vor să-l aducă pe Marius Măldărășanu, antrenorul aflat pe banca celor de la Hermannstadt din 2021.
Înaintea întâlnirii directe din Cupa României, Șumudică a vorbit despre omologul său. Actualul antrenor al Rapidului a avut un mesaj clar pentru Măldărășanu, care i-a fost coleg în trecut.
”Îl respect, a fost un fost coleg de-al meu, și el, și domnul Daniel Niculae (n.r. – președintele lui Hermannstadt), doi foști colegi. N-am ce să spun mai mult. Le doresc baftă în carieră, dar atât.
La mine, nu există rivalitate sau să demonstrez că sunt mai bun decât Măldărășanu. Are viitorul în față. Am înțeles că se tot zvonea că vine antrenor la Rapid.
Îi doresc baftă și, dacă are șansa să vină la Rapid, eu îi curăț vestiarul și i-l las liber”, a spus Șumudică, la conferința de presă.
Marius Șumudică, debusolat la Rapid
În ultima etapă din Superliga, Rapid a cedat cu scorul de 0-2 în fața Universității Cluj, chiar pe teren propriu. Acest eșec a fost unul greu de digerat pentru Marius Șumudică, iar antrenorul a povestit cum a trăit ultimele zile.
La conferința de presă dinaintea meciului cu Hermannstadt, Marius Șumudică a fost vizibil afectat.
„Nu avem amintiri plăcute, ultimul joc la Sibiu l-am pierdut. Va trebuie să ne calificăm, acesta e scopul, pentru asta am venit. Ne aşteaptă un meic foarte greu, plecăm cu şansa a doua, ei au prima şansă. Ne-au bătut în ultimul joc, joacă de foarte mult timp împreună. Suntem la un pas de finală, vom vedea cine se va bucura.
Am încercat să vorbesc cu jucătorii, să-i scot din acest şoc, marea majoritate au fost cu familiile, şi-au mai revenit. Sper să arătăm o altă faţă, să dăm dovadă de bărbăţie, o victorie mâine te pune cu o mână pe toarta trofeului.
Pentru mine nu au existat Sărbători, m-am inchis într-o cameră. Îmi cer scuze familiei mele, părinţilor. După meciul cu U Cluj, nu a existat sărbătoare. M-am dedicat foarte mult clubului, sunt un idiot, cel mai mare prost că sunt singurul care suferă.
De cinci zile am telefonul închis, nu ştiu dacă mi-a dat cineva mesaj. Nu vreau să-mi deschid telefonul, nu sunt pregătit să gestionez eşecurile. A durut enorm eşecul cu U Cluj, ar trebui să doară pentru toţi, dar unii au trecut aşa uşor peste acest eşec, am văzut”, a declarat Marius Şumudică, înainte de Hermannstadt – Rapid.