Topul celor mai scumpi jucători care au plecat din SuperLiga României. Primele două locuri sunt ocupate de „loviturile” lui Gigi Becali

Fotbalul românesc tânjește după rezultate importante, atât la nivelul echipelor de club, cât și al primelor formațiilor reprezentative, dar reușește totuși să trimită la export jucători pe sume foarte mari. În ultimii ani, Gigi Becali a fost patronul care a reușit cele mai importante lovituri, iar transferurile lui Dennis Man și Nicolae Stanciu au adus în conturile FCSB mai bine de 20 de milioane de euro. Rămâne de văzut dacă prezența primei reprezentative la Campionatul European de Fotbal va aduce și o mărire considerabilă a prețurilor fotbaliștilor români.

Dennis Man, cel mai scump jucător care a plecat din SuperLiga României

Afacerea Dennis Man este cea mai profitabilă reușită de o echipă din România. Jucătorul a fost adus la FCSB cu 400.000 de euro, în anul 2016, de la UTA, din liga a doua și a fost vândut, patru ani mai târziu, cu 13 milioane de euro, la formația italiană AC Parma. Gigi Becali a primit 11 milioane de euro la semnarea documentelor și alte două milioane de euro sub formă de bonusuri. Transferul s-a terminat cu un scandal uriaș. Jucătorul a „driblat-o” pe Anamaria Prodan, impresarul cu care avea contract, și a fost reprezentat la negocieri de Giovanni și Victor Becali.

Dennis Man câștigă 1,2 milioane de euro pe an la Parma, dar trebuie să-i plătească soției lui Laurențiu Reghecampf suma de 400.000 de euro, conform unei decizii definitive a instanței, după ce a încălcat contractul. Acești bani trebuie să-i achite fotbalistul, așa că Gigi Becali nu va pierde nimic din suma pe care FCSB a primit-o de la formația care conduce acum clasamentul din Serie B. Transferul lui Dennis Man este cel mai scump realizat vreodată de o echipă de fotbal din România.

Citește și: FCSB VS CSA STEAUA. POVESTEA CELUI MAI RĂSUNĂTOR PROCES DIN ISTORIA FOTBALULUI ROMÂNESC

FCSB, primul loc în topul vânzărilor din România

Transferul lui Dennis Man a zguduit zdravăn topul celor mai importante transferuri de la o echipă din România. Cinci ani a fost pe primul loc afacerea în care a fost implicat Nicolae Stanciu. Mijlocașul a fost cumpărat de Anderlecht de la FCSB, iar suma oficială a fost de 9,8 milioane de euro. Belgienii au ieșit în pagubă pentru că au vândut jucătorul doar cu patru milioane de euro, în Cehia, la Sparta Praga.

FCSB are în acest clasament al vânzărilor 10 jucători, dar interesant este că pe locul trei se află Valentin Mihăilă. CS Universitatea Craiova l-a vândut tot la AC Parma și a încasat în total 8,5 milioane de euro. Tot în jurul acestei borne aveam și transferul lui Vlad Chiricheș de la FCSB la Tottenham. Jucătorul a fost vândut cu 8,5 milioane de euro, în condițiile în care Gigi Becali l-a adus cu Pandurii Târgu Jiu cu 700.000 de euro. Patronul FCSB are 10 fotbaliști în topul celor mai scumpe transferuri realizate de o formație din România și este clar că este un afacerist abil, care a știut de multe ori să-și valorifice „marfa”.

Topul celor mai scumpi jucători care au plecat din România:

Dennis Man – 13 milioane de euro (FCSB – AC Parma)

Alexandru Mitriță – 8 milioane euro (CS.Universitatea Craiova – New York City)

Florin Gardoș – 6.8 milioane euro (FCSB – Southampton)

Cristian Săpunaru – 6 milioane euro (Rapid – FC Porto)

Ștefan Radu -5.4 milioane euro (Dinamo – Lazio)

Bogdan Stanciu -5.2 milioane euro (FCSB – Galatasaray)

Gheorghe Hagi – 4 milioane de dolari (Steaua – Real Madrid)

Ilie Dumitrescu -3.7 milioane euro (Steaua – Tottenham)

Bogdan Lobonț -3 milioane euro (Rapid – Ajax)

Cristian Chivu- 2.7 milioane euro (Universitatea Craiova – AJAX)

Claudiu Keșeru -2.7 milioane euro (FCSB – Al Gharafa)

Adrian Mutu – 2 milioane de dolari ( Dinamo – Inter)

Citește și: CUM SĂ FACI BANI ARUNCÂNDU-I PE FEREASTRĂ, REȚETA GIGI BECALI! TOPUL ULTIMELOR ”BOMBE” FÂSÂITE DE LA FCSB

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare