„Zorro din Bănie”. Oltenii se plâng că au fost măcelăriți în meciul cu Rapid. Cum arată Ștefan Baiaram. Foto

Oficialii de la CS Universitatea Craiova se plâng că nu au câștigat meciul cu Rapid din cauza greșelilor de arbitraj. Ei spun că ar fi trebuit să primească un penalty și că „centralul” a tolerat jocul dur al adversarilor, prezentând și o „dovadă” în acest sens. Ștefan Baiaram a suferit o fractură de piramidă nazală.

Cum arată Ștefan Baiaram după ce a fost lovit de rapidistul Alexandru Albu

CS Universitatea Craiova și Rapid au terminat la egalitate duelul din etapa cu numărul 29, un rezultat care le convine de minune rivalilor de la FCSB, care au un avans de 12 puncte în fața formației de pe locul doi. La finalul partidei din Bănie, oficialii celor două echipe s-au plâns de arbitraj. Oltenii au spus că ar fi meritat să primească o lovitură de la 11 metri și au reclamat faptul că rivalii au jucat dur.

Unul dintre jucătorii avariați serios în timpul partidei. Ștefan Baiaram a fost lovit de Alexandru Albu în minutul 80 și a suferit o fractură de piramidă nazală, dar arbitrul nu a acordat nici măcar cartonașul galben. Atacantul trupei din Bănie a fost operat și va juca având o mască pe față, așa cum se vede și din fotografia postată, la două zile după meci, pe contul oficial de Facebook.

„Lovit violent la scorul de 1-1 de către fotbalistul Rapidului, Alexandru Albu, Ștefan Baiaram este nevoit ca, pentru o perioadă lungă de timp, să poarte o mască de protecție după modelul celei folosite de Manuel Neuer. Diagnostic: Fractură cu deplasare la nivelul piramidei nazale”, a transmis Universitatea Craiova.

Ștefan Baiaram va folosi o mască după ce a fost operat. Sursa FOTO: Facebook Universitatea Craiova

Mihai Rotaru, scandal în direct din cauza arbitrajului

Mihai Rotaru a intrat în direct și a spus că este nemulțumit de arbitrajul lui Marian Barbu. S-a contrat pe această temă cu fostul ecuson FIFA, Ion Crăciunescu, în studioul Digi Sport.

Mihai Rotaru: „Baiaram este cu nasul spart! La ei este ușor de dat penalty, iar la noi este greu de dat? Este o fază identică, la care nimeni nu a comentat atunci. În acel moment am fi avut un penalty la 1-1. Din punctul nostru de vedere, la primul este exclus să dai penalty. Nu a fost ofsaid, dar acolo este o luptă corp la corp. Screciu i-a dat patru metri în față atacantului de la Rapid și a venit într-o luptă corp la corp. Ce ar fi trebuit să facă, să se dea la o parte, să nu joace mingea? Nu l-a lovit peste picioare, a fost o luptă umăr la umăr!”.

Ion Crăciunescu: „Domnule Rotaru, dumneavoastră știți cum este lupta umăr la umăr?”

Mihai Rotaru: „Nu vreau să discutăm acum, domnule Crăciunescu, pentru că avem cu totul și cu totul alte opinii.”

Ion Crăciunescu: ”Bine, nu am arbitrat cât dumneavoastră și poate de asta. Am înțeles! Când aveți meditații? Vreau să mă înscriu și eu la dumneavoastră. Haideți, că ați devenit specialist așa peste noapte. Am ceva eu cu dumneavoastră sau cu Universitatea Craiova?”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare