Ziua de 15 septembrie 2024 va rămâne marcată cu negru în cartea de istorie a sportului românesc. După Gigi Mulţescu, fostul jucător şi antrenor dinamovist care a murit la Spitalul Floreasca, s-a stins din viaţă şi fostul mare handbalist Valentin Samungi, la 82 de ani.
Vestea proastă a fost adusă de cei de la CS Dinamo.
Cine a fost Valentin Samungi
Marele campion a făcut parte din echipa naţională a României care a cucerit titlul mondial în 1970, plus medaliile de bronz la Campionatul Mondial din 1967 și Jocurile Olimpice din 1972.
Samungi a început să practice handbalul în 1958, la Triumf București, pe poziția de portar. Ulterior s-a reprofilat, a devenit pivot, iar între 1966 și 1977 a reprezentat clubul Dinamo București, conform gsp.ro.
Anunțul clubului Dinamo
„Odihnește-te în pace, Valentin Samungi! Veștile rele parcă nu se opresc în această zi de 15 septembrie. Familia sportului dinamovist a mai pierdut o legendă: fostul mare handbalist Valentin Samungi a trecut la cele veșnice la vârsta de 82 de ani.
Născut pe 27 ianuarie 1942 la București, Valentin Samungi a început handbalul la vârsta de 16 ani, la Triumf București, cu antrenorul Eugen Trofin.
Samungi a fost probabil un unicat, fiind convocat la naționala de juniori înainte de a fi legitimat, din postura de portar. Ulterior s-a specializat pe postul de pivot, ajungând campion mondial în 1970, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Munchen 1972. În palmaresul său se mai află un bronz mondial în 1967.
La Dinamo a jucat din 1966 până în 1977, cu un singur mare regret: nu a cucerit niciun titlu național. Și-a împlinit însă și acest vis ca antrenor, tot la Dinamo, în 1986, din postura de secund al lui Ghiță Licu. În 1996, Valentin Samungi a fost numit vicepreședinte la CS Dinamo București. Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească!”, au postat cei de la CS Dinamo.