Zeljko Kopic a reacționat în urma partidei dintre Dinamo și Rapid, terminată la egalitate, scor 0-0, în cadrul etapei #8 din play-off-ul SuperLigii. „Câinii” au ajuns la 31 de puncte acumulate, pe ultimul loc, cel cu numărul șase, în timp ce giuleștenii au o „lungime” în plus, pe poziția a cincea.
Zeljko Kopic, după Dinamo – Rapid 0-0: „Pot să fiu satisfăcut de această evoluție”
Croatul de pe banca tehnică a „haitei” s-a arătat mulțumit după derby. Zeljko Kopic a exprimat termeni pozitivi despre elevii lui. Ei au dominat rivalii din București pe Arena Națională, iar „principalul” lor a observat acest lucru.
„Cred că am jucat bine azi (n.r. luni, 12 mai), am controlat jocul și am avut multe șanse. Am stat mult în ultima treime a adversarilor și cred că pot să fiu satisfăcut de această evoluție.
E important că a revenit și s-a simțit bine (n.r. Dennis Politic). Nu puteam să mă aștept la multe lucruri de la el, mai ales că a absentat o perioadă. Toți jucătorii au avut o mentalitate bună, au știut să lupte și au fost competitivi. Cîrjan a jucat 90 de minute și a fost foarte bun.
Vedem ce opțiuni vom avea la meciul viitor, noi încercăm să jucăm un fotbal bun. Din nou, sunt mulțumit de jocul din această seară”, a afirmat Zeljko Kopic, citat de digisport.ro, după Dinamo – Rapid 0-0.
Declarația pe care a făcut-o Dennis Politic după partida cu Rapid
„Mă bucur să fiu din nou pe teren. A fost intens, s-a jucat în viteză. Cred că am fost echipa mai bună, meritam cele trei puncte. Nu mă așteptam să se apere tot meciul, mai ales că ei luptă pentru Europa.
Mereu e greu când stai accidentat. Și este greu când te întorci, pierzi mult din condiția fizică. Eram cu mâinile pe genunchi la finalul meciului. Am făcut mai multe teste, o să continui să merg și să am mai multă grijă. Voi încerca să îmi mențin sănătatea.
(n.r. Despre un potențial transfer la FCSB) Eu am dat deja răspunsul. Sunt la Dinamo, mai am doi ani de contract, sunt fericit, nu vreau să vorbesc despre FCSB”, a spus Dennis Politic.