Xavi, derapaj grosolan la adresa lui Istvan Kovacs: „Mama ta e o c…ă”! Antrenorul Barcelonei, călcat în picioare de presa din întreaga lume pentru gestul său!

Xavi (44 de ani), fosta legendă și actualul antrenor al Barcelonei, l-a distrus pe Istvan Kovacs după eliminarea catalanilor din Liga Campionilor. Tehnicianul iberic i-a adresat cuvinte grele arbitrului român, jignindu-i mama, iar presa internațională l-a „dezmembrat” pentru gestul său teribil.

Barcelona a fost eliminată din faza sferturilor de finală ale Ligii Campionilor de către PSG, după ce reușise să se impună în turul de pe „Parc des Princes”, scor 3-2. În ciuda succesului din capitala Franței, gruparea blaugrana a fost călcată în picioare în fața propriilor fani la retur. PSG a câștigat categoric, scor 4-1, trecând în semifinalele competiției.

Xavi l-a înjurat de mamă pe Istvan Kovacs!

Antrenorul de 44 de ani al catalanilor, despre care s-a anunțat recent că va continua pe banca tehnică a Barcelonei, a fost extrem de nemulțumit de deciziile lui Istvan Kovacs din returul cu PSG.

Românului i s-a reproșat eliminarea lui Roland Araujo, fundașul spaniolilor. Cu toate acestea, decizia arbitrului din Carei a fost una corectă, întrucât apărătorul Barcelonei a comis un fault din postura de ultim apărător, în preajma propriului careu. Istvan Kovacs l-a trimis în tribune chiar și pe Xavi, dată fiind ieșirea nervoasă de care a dat dovadă pe marginea terenului. La acel moment, tehnicianul catalanilor l-a și înjurat pe Kovacs, pe buzele sale citindu-se cuvintele „Mama ta e o c…ă”, potrivit francezilor de la RMC Sport.

Nici Horațiu Feșnic, rezerva lui Istvan Kovacs, nu a scăpat de furia lui Xavi. Înainte de a urca în tribunele stadionului „Montjuic”, antrenorul Barcelonei l-a jignit grav și pe Feșnic. „Nu te trage cu mine, omule! Fiu de c…ă”, a spus atunci Xavi.

  • Comentatorii televiziunilor din Spania nu l-au menajat pe Xavi după ieșirea sa la adresa celor doi „oficiali” români, considerând că gestul său a fost unul extrem de deplasat.

Cum a comentat Xavi prestația lui Kovacs din returul „sferturilor” UCL: „A ucis meciul”

După fluierul final, Xavi, deși fusese eliminat anterior, a mers pe teren pentru a-i cere, pe un ton foarte agresiv, socoteală lui Istvan Kovacs, iar ulterior a făcut declarații foarte dure la adresa acestuia. Ibericul de pe banca Barcelonei i-a pus în cârcă românului eliminarea din Liga Campionilor.

„Suntem supărați. Unsprezece contra unsprezece am fost bine organizați. Pentru mine este prea mult să dai un cartonaș roșu pentru Araujo. Am rămas în zece oameni și din acel moment a fost un alt joc. Am avut ocazii clare, dar am fost mereu în inferioritate, pentru că în zece oameni este foarte dificil.

Este păcat ca munca unui sezon să se termine din cauza unei decizii de arbitraj. Mi-ar fi plăcut să jucăm unsprezece împotriva unsprezece în fiecare minut. Eliminare a fost inutilă. I-am spus arbitrului că a fost foarte rău, că a fost un dezastru. A ucis meciul. Nu-mi place să vorbesc despre arbitri, dar trebuie să o spunem!”, a afirmat Xavi, citat de cei de la Marca.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare