Vladimir Screciu, gesturi disperate pentru a evolua la EURO 2024! Fotbalistul Craiovei se va trata la clinica la care au mers vedetele Barcelonei

Vladimir Screciu (24 de ani), jucătorul celor de la Universitatea Craiova, este în pericol să rateze EURO 2024, turneul ce va avea loc la vară, în Germania. Situația medicală a jucătorului s-a agravat, astfel că a apelat la o clinică faimoasă din Spania pentru recuperare. Marile vedete ale Barcelonei s-au tratat aici, în trecut.

Screciu s-a accidentat în derby-ul Băniei, contra echipei patronate de către Adrian Mititelu. S-a preconizat faptul că acesta va absenta pentru maxim șase săptămâni.

Vladimir Screciu face totul pentru a ajunge la EURO 2024

Selecționerul Edi Iordănescu a abordat situația lui Screciu, spunând că dorește să îl includă pe acesta în lotul pentru turneul final din Germania. Singura condiție care se impune este ca jucătorul să se recupereze complet, fiind nevoie să aibă prestații foarte bune și pe finalul play-off-ului.

Universitatea Craiova are mare nevoie de serviciile lui Screciu, având în vedere locul din clasament. Oltenii sunt pe trei, la egalitate de puncte cu CFR Cluj (31), însă „feroviarii” dispun de un golaveraj mai bun. Fotbalistul i-ar putea ajuta pe craioveni să își îndeplinească obiectivele din acest sezon.

Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova, a discutat despre accidentarea lui Vladimir Screciu, spunând că „este vorba despre o recidivă”.

„Doar cu Screciu avem ceva probleme. Probleme puţin mai complicate, el va sta între 4-6 săptămâni. Este o veste foarte proastă, atât pentru el, cât şi pentru Universitatea Craiova şi echipa naţională. Este vorba despre o recidivă la accidentare”, declara Mihai Rotaru, conform orangesport.ro

CITEȘTE ȘI: Veste rea pentru Edi Iordănescu! Vladimir Screciu s-a accidentat în derby-ul Craiovei.

Ousmane Dembele a apelat la clinica la care va merge Screciu

Ousmane Dembele, superstarul celor de la PSG care a venit de la Barcelona, s-a tratat la clinica Urheilu Mehilainen din Turku (Finlanda), în 2021. Serviciile de recuperare din cadrul clinicii sunt recunoscute la nivel global, mulți fotbaliști importanți alegând să apeleze la doctorii de acolo. În trecut, și Vlad Chiricheș, experimentatul fundaș de la FCSB, a mers în Finlanda.

Supărările lui Screciu s-au putut observa cu ușurință în vestiarul din Bănie, dat fiind faptul că jucătorul plângea, simțind cât de gravă este accidentarea sa. Coechipierul său, Nicușor Bancu, și-a exprimat regretul pentru lovitura încasată de Vladimir Screciu.

„Îmi pare rău pentru Screciu. Era în vestiar supărat, dărâmat că va rata următoarele meciuri, inclusiv EURO. Spunea că are ruptură, că așa simte. Sper să nu fie nimic grav”, a afirmat Nicușor Bancu, la finalul derby-ului cu FCU Craiova.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare