Manchester United a început cu dreptul stagiunea 2024/2025 din Premier League, impunându-se la limită pe teren propriu în fața lui Fulham, scor 1-0.
Trupa pregătită de olandezul Erik ten Hag a izbutit să pună mâna pe primele trei puncte ale noului sezon, după ce în stagiunea precedentă s-a clasat pe locul opt, aceasta fiind cea mai slabă performanță din cadrul competiției interne.
Manchester United – Fulham 1-0, în etapa #1 din Premier League
„Diavolii roșii” s-au întărit serios în această fereastră de mercato, doar Chelsea și Aston Villa investind mai mult la nivelul fotbalului din Anglia. Fulham a început meciul bine, dovedind că dorește să plece cu punct sau puncte de pe „Old Trafford”.
Manchester United a mizat pe posesie în prima parte, în timp ce echipa din Londra a încercat să dea lovitura pe contraatac. Planurile celor doi antrenori, Erik ten Hag și Marco Silva, nu au dat roade, iar primul act al confruntării din etapa cu numărul 1 s-a încheiat cu o remiză albă.
Ocaziile mari au lipsit în repriza secundă. Când lucrurile păreau să se îndrepte către un rezultat de egalitate, Joshua Zirkzee (23 de ani), sosit de la Bologna în această vară, a reluat perfect după centrarea lui Garnacho, din interiorul careului advers, cu latul, în minutul 87. Batavul de pe banca lui United și-a arătat clasa, întrucât cei doi jucători ai „diavolilor” care au colaborat la gol au fost introduși pe gazon după o oră de joc.
Spre disperarea suporterilor, sud-americanul Garnacho a ratat o ocazie uluitoare la ultima acțiune a meciului. Rămas singur cu poarta goală, acesta a lovit greșit mingea, trecând pe lângă șansa de a majora avantajul gazdelor.
În etapa a doua, Manchester United se va deplasa pe gazonul lui Brighton, în timp ce Fulham va da piept cu nou-promovata Leicester, fosta campioană a Angliei, în fața propriilor fani.
Echipele de start pe care au mizat Erik ten Hag și Marco Silva:
Manchester United: Andre Onana – Noussair Mazraoui, Harry Maguire, Lisandro Martinez, Diogo Dalot – Casemiro, Kobbie Mainoo, Amad Traore, Mason Mount – Marcus Rashford, Bruno Fernandes
Antrenor: Erik ten Hag
Fulham: Bernd Leno – Kenny Tete, Issa Diop, Calvin Ughelumba, Antonee Robinson – Andreas Pereira, Sasa Lukic, Adama Traore, Emile Smith Rowe, Alex Iwobi – Rodrigo Muniz
Antrenor: Marco Silva