VIDEO. Albion Rrahmani și-a îngropat din nou echipa! Penalty ratat pentru al doilea meci consecutiv, cu o execuție lamentabilă, în Sepsi – Rapid!

Golgheterul Albion Rrahmani a ratat din nou un penalty, pentru a doua etapă la rând, de data aceasta în meciul jucat de Rapid în deplasare cu Sepsi, în penultima rundă a play-off-ului actualei ediții de Superliga.

După ce a fost blocat de la 11 metri de Răzvan Sava în partida precedentă, pierdută de giuleșteni în Gruia cu scorul de 2-3, atacantul kosovar în vârstă de 23 de ani a fost desemnat de antrenorul Bogdan Lobonț să execute și lovitura de pedeapsă primită de echipa alb-vișinie în debutul reprizei secunde a jocului de la Sf. Gheorghe, decizie luată de brigada de arbitri după consultarea sistemului VAR.

Albion Rrahmani a executat lamentabil un penalty în meciul Sepsi – Rapid și a ratat pentru a doua partidă la rând de la 11 metri

Așadar, în minutul 54, Rrahmani a optat pentru o execuție pe centrul porții, dar a fost „citit” de Roland Niczuly, cel care a ales să rămână pe picioare și astfel a respins fără mari emoții mingea trimisă de atacantul Rapidului. (AICI VIDEO)

De notat este că acest moment s-a petrecut la scorul de 3-1 pentru cei de la Sepsi. La scurt timp, mai exact în minutul 63, Borisav Burmaz a reușit în cele din urmă să reducă din diferență.

Cum s-au prezentat cele două echipe la această partidă:

Sepsi: Niczuly – Oroian, Ciobotariu, Ninaj, Dumitrescu – C. Matei, Alimi, Kallaki – K. Varga, Debeljuh, Ștefănescu
Rezerve: D. Moldovan, F. Ștefan, Renta, D. Sandu, Aganovic,R. Varga, Gedo
Antrenor: Bernd Storck

Rapid: Ungureanu – Onea, Grigore, Iacob, Borza – Kait, Oaidă, Petrila – Krasniqi, Rrahmani, Burmaz
Rezerve: Drăghia, Braun, I. Cristea, Săpunaru, Bădescu, Emmers, Cepoi, El Sawy, Bamgboye, Cîrjan, Papeau, Hasani
Antrenor: Bogdan Lobonț
Absenți: Aioani, Hromada

Stadion: Sepsi Arena, Sfântu Gheorghe
Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova) / A1: Romică Bîrdeș (Pitești) / A2: Mihăiță Necula (București) / Arbitru VAR: Florin Andrei (Târgu Mureș) / Arbitru A. VAR: Daniel Mitruți (Craiova) / R1: Andrei Antonie (București) / Observator arbitri: Adrian Vidan (București)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare