Veste mare pentru România! Istvan Kovacs, delegat pentru un duel de cinci stele din Liga Campionilor!

Istvan Kovacs a primit o veste mare din partea UEFA, înaintea meciurilor retur din faza sferturilor de finală din Liga Campionilor. Arbitrul român se va afla la centrul duelului colosal dintre Barcelona și PSG, din Spania.

În tur, catalanii au obținut victoria pe „Parc des Princes”, scor 3-2. Desfășurarea evenimentelor a fost una de-a dreptul infernală. Raphinha a deschis scorul pentru trupa lui Xavi (min. 37), stabilind scorul pauzei. La scurt timp de la reluare, Ousmane Dembele (min. 48), fostul jucător al Barcelonei, a adus egalarea pentru PSG. Stadionul din capitala Franței a luat foc două minute mai târziu, când Vitinha i-a adus pe parizieni în avantaj. Același Raphinha și fundașul Christensen au marcat pentru catalani, aducând succesul. Returul se anunță unul cu totul și cu totul spectaculos, iar Istvan Kovacs va avea o misiune dificilă în a tempera superstarurile de pe teren.

Istvan Kovacs, șansă mare în Liga Campionilor! Românul îl va arbitra din nou pe Kylian Mbappe

Partida retur de foc dintre Barcelona și PSG se va disputa marți, 16 aprilie, de la ora 22:00. Aprecierea celor de la UEFA față de Istvan Kovacs începe să își spună cuvântul din ce în ce mai mult. După ce a fost delegat pentru meciul Villareal – Marseille, din returul optimilor de finală ale Europa League, „centralul” de 39 de ani din Carei va avea oportunitatea să îl vadă iarăși pe Mbappe la treabă de la câțiva metri distanță.

Brigada pe care UEFA mizează la duelul din „sferturile” Ligii este una formată din români și germani. Kovacs, care a arbitrat Milan – Napoli sezonul trecut, în aceeași fază a competiției, se va bucura de ajutorul asistenților Vasile Marinescu și Ovidiu Artene. Horațiu Feșnic va fi rezervă. În camera VAR vor lua loc doi nemți. Arbitrul VAR va fi Marco Fritz, iar asistentul său va fi Bastian Dankert.

Este a doua oară în acest sezon în care Istvan Kovacs se va afla la centru într-un meci al clubului din Paris. În luna octombrie a anului trecut, arbitrul din Carei a condus meciul Newcastle – PSG. Nu le-a purtat noroc fotbaliștilor grupării franceze atunci, aceștia fiind învinși drastic, scor 4-1, de formația care tocmai a umilit-o pe Tottenham în Premier League.

Istvan Kovasc are cinci meciuri de Champions League în acest sezon, unul în Europa League și alte două partide în preliminariile Ligii. Cel mai tare duel la care a asistat acesta a fost cel dintre Manchester City și Real Madrid, scor 4-3, în semifinalele UCL din sezonul 2022-2023. Cele două cluburi dau piept din nou și în acest sezon, de această dată în faza „sferturilor”. „Cetățenii” au remizat pe „Santiago Bernabeu” în tur, scor 3-3.

În ce meciuri din Liga Campionilor a arbitrat Kovacs în acest sezon

  • Newcastle United – PSG 4-1
  • Arsenal – Sevilla 2-0
  • AC Milan – Borussia Dortmund 1-3
  • FC Porto – Șahtior Donețk 5-3
  • Inter – Atletico Madrid 1-0

CITEȘTE ȘI: Delegarea lui Istvan Kovacs din Europa League, motiv de furie în Hexagon! Marseille s-a plâns la UEFA în legătură cu arbitrul român.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare