Veste bună pentru cluburile din Superliga. Se mărește valoarea drepturilor TV

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan, a anunțat o creștere importantă a valorii drepturilor TV pentru echipele din Superliga. Oficialul LPF a precizat că, începând cu sezonul 2025–2026, valoarea totală a contractului ar putea ajunge la aproximativ 33 de milioane de euro, față de 30,5 milioane în prezent.

„Partenerul media, începând de la finalul acestui sezon, acordă un milion de euro suplimentar pentru participantele din Liga 1. Știm că acel milion se împarte după criteriile pe care și le-au dorit ei, respectiv criteriul audienței. Și avem un algoritm: audiență pe stadioane, audiență la TV și, bineînțeles, contează într-un anumit procent și performanța sportivă.”

Justin Ștefan: „Creșterea e deja operată. Urmează o majorare suplimentară”

Oficialul LPF a subliniat că această majorare este deja activă, dar o altă creștere a valorii contractului este în discuție.

„Gino Iorgulescu, în comunicatul pe care l-a dat acum câteva zile, a spus că va mai exista o creștere. Sperăm să ajungem la un numitor comun cu partenerul media și să comunicăm decizia în următoarea perioadă.”

Dacă se cumulează cele două creșteri – cea deja aplicată și cea posibilă –, valoarea totală ar putea crește cu aproximativ 10%, ceea ce LPF consideră „un mare plus” în contextul economic actual.

„E posibil să ne apropiem de o creștere cumulată de 10%, care reprezintă un mare plus în contextul economic actual, vedem ce măsuri ia Guvernul… Dar noi avem obligația să asigurăm stabilitatea cluburilor din Liga 1”, a adăugat Justin Ștefan.

Jucătorii de la FCSB se bucură de cuvinte frumoase din partea rivalului de la Rapid

Drepturile TV în România, peste țări cu performanțe europene mai bune

Întrebat despre posibilitatea unei creșteri spectaculoase a valorii drepturilor TV, Justin Ștefan a oferit o explicație detaliată privind contextul pieței:

„Dependența de drepturi TV e vina noastră, a celor care intrăm în ecosistemul ăsta. Faptul că noi suntem tributari acestor drepturi TV e problema noastră.”

Oficialul LPF a oferit și o comparație cu alte țări europene:

„Hai să ne uităm la Austria, la Scoția, la Elveția, Bulgaria, Serbia, Cehia, Croația. Sunt țări care au o valoare a drepturilor TV mai mică decât ce oferim noi în Liga 1, cu toate că, dacă ne uităm la performanțele lor din cupele europene, s-ar putea să vedem că rezultatele lor sunt mai bune.”

De ce nu poate exista o „explozie” a sumelor: lipsa concurenței reale

Justin Ștefan a explicat, la GSP Live, și de ce nu poate exista, în România, o creștere bruscă a valorii contractului pentru drepturile de televizare:

„Când vorbești despre valoarea drepturilor TV, ai pe de o parte consumul cetățeanului, ai a doua oară contextul economic, ai prezența cluburilor de brand, a jucătorilor-vedetă, ai ideea de concurență între cluburi.”

„E simplu să spui că valoarea drepturilor e mică, dar trebuie să ne raportăm la mai mulți factori atunci când vedem această valoare.”

Un alt motiv pentru stagnarea sumei ar fi lipsa unei competiții reale pe piața media sportivă:

„Avem un jucător major în zona de drepturi media, Digi, și nu există în România o concurență reală pentru Digi, în zona de TV. În lipsa acestei concurențe reale, e evident că prețul nu se va duce exploziv în sus.”

„Probabil că și Prima Sport are o strategie pe următorii ani, dar acum, având în vedere că nu există o concurență pentru Digi, cine așteaptă o explozie a drepturilor TV de la 30 la 60 de milioane de euro, iertați-mi expresia!, bate câmpii.”

Cine transmite Superliga și ce valoare are contractul actual

Drepturile TV ale Superligii României sunt deținute de compania eAD, iar posturile Digi Sport și Prima Sport transmit în prezent meciurile din campionatul intern. Contractul actual este în valoare de 30,5 milioane de euro pe sezon, dar suma va crește treptat spre 33 de milioane de euro, conform declarațiilor făcute de oficialii LPF.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare