Fostul jucător al grupării Universitatea Craiova, Vasile Mănăilă, în vârstă de 62 de ani, trece prin momente groaznice. Ex-fotbalistul din Bănie a ajuns în spital, la Constanța, după ce a suferit un accident vascular cerebral. Mănăilă, campion al României și câștigător al Cupei alături de formația alb-albastră, este în comă indusă în unitatea medicală.
Gică Craioveanu, cu gândul la Vasile Mănăilă, fostul său coechipier de la Universitatea Craiova: „Toți cei care i-am fost colegi îi dorim tot binele din lume”
Potrivit informațiilor apărute în presă, acestuia i s-a făcut rău duminică, 11 mai. Mănăilă a rămas inconștient și a fost transportat la spital. Verdictul cadrelor medicale în privința șanselor acestuia de supraviețuire este unul rezervat.
Gică Craioveanu, fost coleg cu Vasile Mănăilă la Craiova, a reacționat după apariția veștii teribile. El a transmis că ale sale gânduri bune se îndreaptă către ex-mijlocaș și familia acestuia.
„Îi doresc putere… Sper să treacă peste problema asta gravă. Toți cei care i-am fost colegi îi dorim tot binele din lume. La fel și familiei… Multă putere. Le suntem alături în aceste momente grele, nu este ușor”, a declarat Gică Craioveanu, potrivit digisport.ro.
Vasile Mănăilă a fost unul dintre jucătorii-cheie ai oltenilor în 1991. La acea vreme, Universitatea Craiova a bifat ultimul event cupă-campionat.
Vasile Mănăilă, fost antrenor al formației de tineret a Farului
Vasile Mănăilă a adunat o selecție la naționala mare a României. Fostul mijlocaș din Bănie a lucrat și la Academia lui Gică Hagi. În 2015, el s-a ocupat de echipa de tineret a Farului, club care la acea vreme se numea Viitorul.
La data de 12 februarie 2024, Vasile Mănăilă s-a aflat în prim-planul unui moment frumos. Ex-fotbalistul a avut onoarea de a da lovitura de start a unei partide a „marinarilor”.
În acel moment, Farul a întâlnit Dinamo București. „Câinii roșii” s-au impus în respectivul meci, scor 2-0, în etapa a 25-a din sezonul regulat al acelei stagiuni de SuperLiga. Darko Velkovski și Dennis Politic punctau pentru „haită” pe 12 februarie 2024, la Ovidiu.
Iată echipele de start la care au apelat Gică Hagi și Zeljko Kopic la acea vreme:
Farul: Buzbuchi – Dussaut, Mihai Popescu, Larie, Boli – Kiki, Nedelcu, Grameni – Budescu, Rivaldinho, Deaconu;
Dinamo: Golubovic, Patriche, Velkovski, Homawoo – Gabriel de Moura, Gnahore, Pavicic, Bordușanu – Milanov, Abdallah, Dennis Politic.