Daniel Bîrligea, atacantul de 25 de ani de la FCSB, i-a ironizat pe rivalii de la Dinamo și Rapid după performanța atinsă de roș-albaștri. Echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii a obținut al doilea titlu la rând în SuperLiga.
Concret, vârful legitimat la gruparea pe care o finanțează Gigi Becali a postat o fotografie în spațiul online. În imaginea generată cu ajutorul inteligenței artificiale apărea un berbec, având o medalie de campion la gât și ținând în lesă doi câini. La picioarele sale se aflau trei păsări de culoare neagră, aluzie mai mult decât evidentă.
Gică Craioveanu l-a „taxat” pe Daniel Bîrligea, după gestul atacantului cu privire la rivalele Dinamo și Rapid
După victoria bifată de FCSB la Cluj-Napoca, contra Universității, scor 2-0, Bîrligea și-a prezentat scuzele pentru situația iscată. El a precizat că nu a dorit să jignească, dar și că le poartă un respect foarte mare rivalilor și fanilor acestora.
„Îmi pare rău pentru postarea pe care am făcut-o într-un moment de euforie și entuziasm, imediat după câștigarea titlului. Nu am fost lucid și nu mi-am dat seama că imaginea putea fi interpretată ca rasistă și jignitoare.
Nu am vrut să jignesc pe nimeni și cu siguranță nu mi-am dorit și nu îmi doresc să creez tensiuni. Respect adversarii cu care sunt coleg la echipa națională și pe suporterii lor, chiar dacă suntem rivali pe teren. Îmi doresc ca bucuria sportivă să rămână în limitele respectului reciproc. Îmi asum greșeala și îmi cer scuze sincer tuturor pentru reacția neinspirată!”, a transmis Daniel Bîrligea.
Deși golgheterul de la FCSB și-a cerut iertare, Gică Craioveanu, fostul mare fotbalist de la Universitatea Craiova, s-a legat de el. Acesta a spus că gestul lui Bîrligea a reprezentat o lipsă mare de respect la adresa rivalilor din SuperLiga.
„Incredibil. Mi se pare lipsă de respect pentru un jucător la adresa unor cluburi imense. Cred că băiatul nu și-a dat seama… Urât. Bine că n-a pus un leu…”, a afirmat Gică Craioveanu, citat de digisport.ro.
Și Cristi Manea a făcut reproșuri în acest context
Craioveanu nu este singura voce din fotbal care s-a exprimat în termeni negativi cu privire la ieșirea din decor a lui Bîrligea. Cristi Manea, fundașul Rapidului, l-a „taxat” la rându-i pe jucătorul de atac de la FCSB. S-a întâmplat în timpul unei conferințe de presă:
„Îmi pare rău că unii nu se pot bucura fără o ironie sau un gest de rasism. Nu e ok! Eu unul nu aș face asta și n-am făcut-o. Am reușit și eu să câștig campionatul de multe ori, dar n-am făcut-o.
Trebuia să mă îmbrac la costum când am luat titlul a treia, a patra sau a cincea oară, nu? Nu e un gest ok, mai ales să ataci echipele rivale. Bucură-te, simte-te bine și vezi-ți de treaba ta.
Dacă FCSB a reușit să câștige titlul cu două etape înainte, da, bravo lor, dar focusul nostru nu este la ei. Focusul nostru este să intrăm într-o cupă europeană. Ăsta e un obiectiv pe care trebuie neapărat să-l îndeplinim”.