Ungurii nu s-au ferit să-i judece prestația lui Istvan Kovacs. Ce scrie presa maghiară după Barcelona – PSG 1-4

Presa maghiară a apreciat prestația lui Istvan Kovacs (39 de ani), din timpul partidei pe care Barcelona a pierdut-o cu PSG, 1-4, în manșa a doua a sferturilor Champions League.

PSG a dat lovitura în Spania, 4-1, și s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor. Partida a fost condusă de Istvan Kovacs, care nu a ratat ocazia de a ieși la rampă. ”Centralul” din Carei l-a eliminat pe Araujo și i-a arătat cartonașul roșu lui Xavi. ” Stă la cel mai înalt nivel, cu șampanie de cea mai bună calitate și icre… dar în campionatul intern dă cu mucii în fasole.”, a spus Adrian Porumboiu pentru Sport pe Surse.

Ungurii l-au lăudat pe Istvan Kovacs

Deși a fost pus la zid de spanioli, dar mai ales de catalani după prestația de marți, Kovacs are parte și de laude. Presa de la Budapesta a notat că deciziile românului au fost cele corecte.

„Istvan Kovacs l-a eliminat pe Ronald Araujo în urma unui fault din poziția de ultim apărător asupra lui Bradley Barcola”, au scris cei de la sportal.hu.

Nu doar catalanii l-au criticat pe arbitrul român, ci și jurnaliștii apropiați rivalei Real Madrid.

Xavi a dat de pământ cu Istvan Kovacs: ”A fost un dezastru!”

”Suntem revoltați, nervoși, pentru că eu cred că acea fază a decis această dublă. 11 contra 11 am fost foarte bine organizați. Acea fază a decis dubla! Din punctul meu de vedere este prea mult să dai cartonaș roșu la acea fază. Nu este ușor să joci în zece, de acolo a fost un meci diferit.

Am ezitat cu schimbarea, pentru că Pedri revenea după accidentare. L-am ales pe Lamine, din păcate. Nu contează cât de mult vorbim, acea eliminare a schimbat totul.

Am avut ocazii, dar în zece este foarte complicat. Este păcat că munca depusă într-un sezon întreg este ruinată de o decizie a arbitrului. Mi-ar fi plăcut să jucăm 11 contra 11 pe toată durata meciului. Acea eliminare nu a fost necesară.

I-am spus arbitrului că a fost foarte slab, a fost un dezastru. A ucis această dublă! A schimbat totul! Nu îmi place să vorbesc despre arbitri, dar trebuie să spunem asta, nu putem să închidem gura!”, a spus Xavi, conform Marca.

Ce trebuie ca să fie mai înalt și mai frumos? Să fie serios și în campionatul intern. Orice arbitru visează să ajungă acolo. Dar presupune ca în campionatul intern să fie la fel
Adrian Porumboiu pentru Sport pe Surse

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare