Una caldă, alta rece la UTA Arad: interdicție primită de „Bătrâna Doamnă”, înainte de duelul cu Petrolul Ploiești

UTA Arad, formația de pe locul trei din play-out, se confruntă cu o nouă interdicție, chiar înaintea partidei cu Petrolul Poliești, care va avea loc luni, 22 aprilie, pe „Ilie Oană”, de la ora 19:00. Modul în care Mircea Rednic operează în perioadele de mercato joacă un rol important în tot acest caz.

Recent, arădenii s-au bucurat de ridicarea suspendării propriului teren. Comisia de Disciplină a revenit asupra sancțiunilor impuse față de cei de la UTA Arad și Dinamo. Astfel, fanii „Bătrânei Doamne” vor putea asista la meciurile de „acasă” ale favoriților.

UTA Arad, interdicție la transferuri!

UTA Arad țintește barajul pentru cupele europene. Se situează pe locul trei în play-out, cu 27 de puncte, la două în spatele celor de la FC Hermannstadt, care au jucat, însă, un meci în plus. Oțelul are același număr de puncte precum arădenii, însă dispun de un golaveraj mai bun, astfel ocupând poziția a doua.

Formația pregătită de către Mircea Rednic, care se luptă pentru obținerea primei poziții din play-out, a primit o lovitură grea sub centură.

Potrivit celor de la as.ro, „Bătrâna Doamnă” se confruntă cu o interdicție la transferuri. Campania din vară a „Puriului” a adus 25 de fotbaliști la Arad, asta doar până în luna noiembrie a anului precedent.

UTA Arad, cu suporteri în tribune pe finalul sezonului!

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis să suspende sancţiunea iniţială, de 4 etape cu porţile închise, la partidele celor două cluburi în calitate de gazdă – UTA și Dinamo. Pedeapsa fusese dictată în urma incidentelor violente petrecute la meciul direct dintre arădeni și „câini”, de pe „Arcul de Triumf”, din ultima etapă a sezonului regulat. Atunci, suporterii CSA Steaua, înfrățiți cu ultrașii „Bătrânei Doamne”, i-au însoțit pe prietenii lor la meci, luându-se la bătaie cu dinamoviștii pe teren, cu puțin timp înaintea startului partidei.

„SC Dinamo 1948 SA – Cerere de suspendare parțială a sancțiunii pronunțată în dosarul 116 / CDE / 2024 – În temeiul art. 37 alin.1 și 2 din RD, admite cererea formulată de SC Dinamo 1948 SA și dispune suspendarea parțială a executării sancțiunii aplicată prin Hotărârea nr. 116 / 27.03.2024, privind abaterea disciplinară prevăzută de art. 83 alin 2 lit.f din RD”, a decis Comisia de Disciplină în cazul lui Dinamo.

„AFC UTA Arad – Cerere de suspendare parțială a sancțiunii pronunțată în dosarul 116 / CDE / 2024 – În temeiul art. 37 alin.1 și 2 din RD, admite cererea formulată de AFC UTA Arad și dispune suspendarea parțială a executării sancțiunii aplicată prin Hotărârea nr. 116 / 27.03.2024, privind abaterea disciplinară prevăzută de art. 83 alin 2 lit.f din RD”, au transmis cei din cadrul Comisiei de Disciplină, cu privire la situația celor de la UTA.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare