Cristina Neagu, jucătoarea cu cele mai mari realizări din handbalul românesc, a anunțat că se va retrage din activitate la finalul sezonului competițional 2024-2025. În vârsta de 36 de ani, Neagu a luat această decizie după o carieră de 25 de ani în handbal.
Cristina Neagu a explicat că retragerea nu a fost o decizie luată peste noapte și că s-a gândit mult asupra momentului potrivit pentru a-și încheia cariera.
„Am decis ca la finalul acestui sezon să mă retrag din activitatea de handbalistă. Nu știu dacă există un singur motiv pentru care fac asta, dar momentul acesta vine în viața fiecărui sportiv,” a declarat Neagu, adăugând că nu vrea ca această veste să fie percepută ca una tristă, ci să fie privită ca o celebrare a realizărilor din carieră.
Ilie Dumitrescu: „Dacă ar fi existat un Balon de Aur în handbal, Neagu l-ar fi câștigat”
Fostul fotbalist Ilie Dumitrescu a avut doar cuvinte de laudă performanțele jucătoarei. „Sir” cosnideră faptul că Neagu a fost o figură centrală în handbalul românesc, comparând-o cu marii sportivi ai lumii. „Dacă ar fi existat un Balon de Aur în handbal, Neagu l-ar fi câștigat,” a declarat Dumitrescu pentru DigiSport.
Până la finalul sezonului 2024-2025, Cristina Neagu intenționează să organizeze o serie de evenimente pentru fanii handbalului din România. Ea va iniția o caravană națională prin care suporterii vor avea ocazia să o vadă jucând pentru ultima dată.
Pe parcursul carierei sale, Cristina Neagu a fost desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii, un record la nivel internațional. La nivelul echipei naționale, Neagu a marcat 936 de goluri în 213 meciuri, fiind una dintre cele mai prolifice jucătoare din istoria naționalei României.
De asemenea, ea a câștigat campionatul României de 9 ori, alături de alte trofee interne și internaționale. La nivel de echipe de club, Neagu a evoluat pentru HC Activ Ploiești, Rulmentul Brașov, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Buducnost și CSM București. Printre cele mai importante realizări ale sale se numără câștigarea Ligii Campionilor în 2015, alături de Buducnost, precum și multiple titluri naționale și internaționale.
Neagu a reprezentat România la 7 Campionate Mondiale și 8 Campionate Europene, alături de două ediții ale Jocurilor Olimpice (2008 și 2016). A obținut o medalie de bronz la Campionatul Mondial din 2015 și una la Campionatul European din 2010.