Suma incredibilă refuzată de Neluțu Varga pentru Otele! Două noi oferte pentru ”perla” lui CFR Cluj

Neluțu Varga a refuzat mai multe oferte pentru Philip Otele (24 de ani). ”Aripa” stângă a CFR-ului a fost dorit și în Hexagon, iar francezii ar fi oferit aproape 2 milioane de euro în schimbul nigerianului.

Ajuns la CFR în vara trecută, Otele s-a impus rapid în ”Gruia”. În 34 de meciuri, a marcat de 13 ori și a pasat decisiv în alte șase ocazii. Suficient cât să atragă atenția mai multor cluburi din Europa. Echipe din Turcia și chiar din Anglia au încercat să negocieze cu Neluțu Varga. Patronul lui CFR Cluj a impus însă un prag minim: 4 milioane de euro.

Varga a refuzat 1,8 milioane de euro pentru Otele

Nu doar turcii sau francezii se interesează de ”perla” venită gratis de la UTA Arad. Potrivit AllNigeriaSoccer, Bordeaux și Lorient au pus pe masă o sumă concretă pentru a-l convinge pe Neluțu Varga: 1,8 milioane de euro. Totul s-ar fi întâmplat în această iarnă.

”Am discutat cu Adi Mutu și i-am explicat care este situația cu Otele. I-am zis să stea liniștit că nu o să îi dau drumul lui Otele să plece în Turcia pentru 1.500.000 de euro, atât cât mi s-a oferit pe el.

Dacă cei de acolo vor schimba oferta și îmi vor oferi de la 4.000.000 de euro în sus, atunci aș lua în calcul o eventuală plecare.

Dar, acum le-am respins propunerea. Otele este un jucător valoros și nu îl voi ceda niciodată pe o sumă mică. Am încredere că Adi Mutu o să facă o echipă puternică, iar bătălia finală pentru titlu o vom da în play-off”, a spus Neluțu Varga, ca răspuns la ofertele venite din Turcia.

  • 1 milion de euro este cota lui Philip Otele, conform Transfermarkt

Eincredibil profitul pe care CFR Cluj l-ar face cu Otele în doar 6 luni.
Adi Mutu

Philip Otele a fost legitimat de-a lungul carierei sale la echipe precum Kauno Zalgirls, UTA Arad și CFR Cluj. Teesside University și Wolviston FC sunt cluburile pentru care a jucat Otele în perioada junioratului.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare