Steaua vrea să umple stadionul și să încheie pe 1 în clasament! Bilete la 2 lei în Ghencea: „Cel mai urmărit meci”

Steaua va juca în compania celor de la Reșița în ultima etapă din play-off-ul Ligii 2.

Steaua cheamă lumea la meci

Duelul va avea loc duminică, 18 mai, de la ora 12:00. Aflată pe primul loc în clasament, Steaua poate încheia în fotoliul de lider actualul sezon, chiar dacă nu are drept de promovare.

Munca trupei lui Daniel Oprița va fi răsplătită însă de suporteri, care vor să umple stadionul Ghencea. Până acum s-au dat aproximativ 4.000 de tichete, iar fanii formației roș-albastre au lansat un mesaj de mobilizare.

”Se vorbește deja că s-au vândut peste 4000 de bilete, ceea ce ne face să credem că acest meci va fi cel mai urmărit din tot sezonul Ligii a II-a. Dar știm bine: Steaua merită mai mult! Merită stadionul plin, merită promovarea, merită dragostea noastră!

Steaua are zeci de mii de inimi care bat pentru ea. Știm, e un drum greu – cu obstacole, cu presiune și, momentan, doar cu speranțe. Dar suntem acolo, aproape. Și acum, la ultimul meci al sezonului, avem o singură misiune: Să fim alături de echipă.

Să umplem peluza, să umplem tribuna. Să facem din meciul cu CSM Reșița un spectacol al sufletului roș-albastru. Așa că… unde ești duminică la ora 12:00?

Stadionul Steaua

Duminică, 18 mai, ora 12:00

Bilete: 2 lei pentru tribună și peluză

Live pe FRF TV (…dar meciul adevărat e în tribune, lângă cei ca tine)

Haideți cu toții – oameni din cartier, suporteri vechi și tineri, legende și copii cu fulare!

Haideți să colorăm tribunele, să cântăm, să aplaudăm și să arătăm ce înseamnă Steaua!

Hai să umplem Peluza și Tribuna a 2-a! Să fim acolo unde trebuie să fim – cu echipa noastră, până la capăt!

Steaua trăiește prin noi. Steaua merge înainte. Iar duminică, Steaua suntem NOI.

Duminică, cu toții la meci!”, au scris cei de la AS47.

Tudorel Stoica s-a săturat și dă vina pe cei din MApN: ” Cineva nu vrea să promovăm”

Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu a fost numit în locul lui Ștefan Bichir, cel care fusese interimar în ultimii 4 ani. Contactat de Sportpesurse.ro, legendarul Tudorel Stoica a avut un mesaj clar pentru noul comandant.

Fostul căpitan al Stelei a recunoscut că nu îl cunoaște pe noul comandant al Stelei, însă i-a trasat un obiectiv clar. Tudorel Stoica speră să se rezolve cât mai repede problema formației din Ghencea cu dreptul la promovare.

„Nu cunosc, nu știu despre cine este vorba. Să fie un comandant care să facă sport în primul rând. Nu știu nimic de dânsul, nu am vorbit nici cu colegii mei. Nu știu nici de unde este, cine este și cu ce s-a ocupat până acum. Nu avem nicio informație despre ceea ce se va întâmpla, așteptăm și noi să vedem.

Sperăm să fim în Liga 1 cât mai repede. Cum? Nu știu să vă zic. Până nu se hotărăsc ce de la Minister nu se poate realiza nimic. Lucrurile se împotmolesc pe undeva pe sus pe acolo, cu intenție, fără intenție. De atâția ani, se pare că nu e ceva curat. Nu se poate să nu reușești timp de 4 ani să promovezi, înseamnă că cineva nu vrea.

(n.r. despre faptul că Florin Talpan voia să fie comandant) Lucrurile sunt clare acum, ce să mai comentăm? Fiecare își dorește să aibă funcție mai mare. Nu știu de unde a venit acest domn (n.r. Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu), dar sper ca măcar să fie stelist”, a spus Tudorel Stoica.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare