Cristi Chivu, antrenorul de 44 de ani, s-a înțeles cu Internazionale Milano după plecarea lui Simone Inzaghi. În sezonul 2024/2025, românul a salvat Parma de la retrogradare. Acea experiență a fost prima de care a avut parte Chivu ca tehnician la nivel de seniori și i-a convins pe nerazzurri, alături de care ex-fundașul central a cucerit, printre altele, trofeul UCL, ca jucător, în 2010.
Fostul apărător „tricolor” nu va avea o misiune ușoară pe „Giuseppe Meazza”. Inter vine după un sezon ratat, fără trofeu cucerit, totul culminând cu dezastrul din finala UCL, 0-5 cu PSG. Chivu va avea un contract valabil pe două stagiuni, cu un salariu anual de 2.500.000 de euro, dar și obiective mărețe, greu de atins.
Marco Materazzi îl ridică în slăvi pe Cristi Chivu: „Cine altcineva, dacă nu el?”
Marco Materazzi, ex-coechipierul lui Chivu la Inter în echipa care a câștigat tripla istorică în 2010, vedeta care a primit un cap în piept de la Zinedine Zidane în finala Mondialului din 2006, s-a exprimat pe marginea subiectului reprezentat de reușita antrenorului român.
După părerea italianului, Cristi Chivu este cel mai potrivit „principal” pentru banca lui Inter. Are toate atuurile necesare și este un fost mare jucător al nerazzurrilor, lucru extrem de important în acest context, în accepțiunea lui Materazzi.
„Chivu aduce caracter și spirit interist. Este omul perfect pentru a revigora un mediu dezamăgit după o înfrângere dureroasă, 0-5 în finala UCL.
Cine altcineva, dacă nu el, un interist adevărat, campion al Europei, Italiei și lumii în tricoul nerazzurro, poate insufla o energie proaspătă echipei? La Appiano Gentile (n.r. baza de pregătire a lui Inter) era nevoie de acest spirit sănătos, autentic interist.
Chivu știe ce înseamnă să porți acest tricou, cunoaște fiecare colț al bazei și are mentalitatea potrivită pentru a conduce Inter spre succes”, a comunicat Marco Materazzi, citat de Gazzetta dello Sport.
Bogdan Stelea și-a spus punctul de vedere în legătură cu numirea fostului „tricolor” la Inter: „Este extraordinar!”
„Este un lucru important să ai un antrenor tânăr la un club de primă mână. Inter a jucat finala Champions League, este un lucru extraordinar!
E meritul lui, profită și de faptul că este un antrenor al casei. A jucat acolo, a avut performanțe și cu juniorii lor. Chivu merită, a demonstrat că poate face lucruri importante, atât la Parma, cât și la Inter Primavera. Eu nu sunt surprins de alegerea celor de la Inter.
Pe listă au fost antrenori importanți, dar a contat că el cunoaște foarte bine clubul, se poate adapta mult mai repede. Relațiile de genul ăsta sunt un plus. Era normal să aibă prioritate Cristi Chivu”, a transmis, printre altele, Bogdan Stelea, pentru Sport Pe Surse.