Luni, 13 ianuarie, Rapid a oficializat o mutare.
Rapid și-a adus mental coach
În fotbalul de la cel mai înalt nivel a devenit deja o obișnuință ca echipele să aibă în staff un mental coach. Acesta are rolul de a redresa situația în rândul jucătorilor, atunci când este vorba despre o perioadă nefastă atât la nivelul grupului, cât și la nivel individual.
Pentru a scăpa de probleme, Dan Șucu a adus la Rapid un mental coach, pe numele său Paul Herinean.
„Paul Herinean este mental coach-ul clubului, specializat în dezvoltarea mentalității de învingător, gestionarea presiunii și îmbunătățirea performanței sportive.
Prin sesiuni personalizate și strategii de motivare, el contribuie la crearea unui mediu pozitiv și la consolidarea echipei, atât pe teren, cât și în afara acestuia”, a transmis Rapid.

Șumudică a refuzat toate ofertele pentru a rămâne la Rapid
Cunoscut ca un rapidist convins, Marius Șumudică a avut ocazia să plece din Giulești la scurt timp după semnarea contractului. A fost ademenit cu oferte consistente din Iran, Arabia Saudită și Turcia, însă, în cele din urmă, a preferat să continue munca la actuala sa formație.
„Persepolis, Damac, Antalyaspor. Prima, Persepolis. Nu puteam să mă duc la Teheran, mi-a fost frică și nu m-aș fi dus. Primul și primul lucru, n-aș fi plecat de la Rapid pentru nimic în lume. Vreau să le spun tuturor celor care așteaptă ca Șumudică să plece de la Rapid că nu voi pleca decât dacă nu îmi deplinesc obiectivul. Dacă patronii vor să renunțe la Șumudică, asta e, nicio problemă!
(n.r. dacă are vreo clauză) Nu mă interesează. Eu am semnat contractul cu ochii închiși. Nici nu mă interesează. Am niște clauze pe acolo. Mi-am cerut și eu contractul acum trei zile și l-am citit. Nu m-a interesat, atât de mare a fost dorința să antrenez Rapidul. Referitor la Persepolis, nu m-aș duce, deși campionatul este foarte puternic și este o echipă mereu în Champions League al Asiei, echipă mare de tot.
Damac, am refuzat la momentul respectiv. Trebuia să ajung la ei, însă eram în campionat aici. Niciodată nu voi fi genul de antrenor care lasă echipa și pleacă imediat ce i se oferă mai mult. Aduc aminte un episod. La Astra, am avut ofertă de la Gaziantep în primă fază, când am scos pe West Ham, și n-am plecat. O ofertă extraordinar de mare, n-am plecat și ne-am calificat în primăvara europeană în acel an. Am scos West Ham și am mers în primăvară, când ne-a scos Genk”, a declarat Marius Şumudică, conform gsp.ro.