Sorin Cârțu îi dă lecții de fotbal lui Edi Iordănescu! Fostul președinte al Craiovei îi indică selecționerului fotbalistul care nu trebuie să lipsească vreodată de la EURO!

Sorin Cârțu, fostul președinte al celor de la Universitatea Craiova, a lansat o propunere pentru Edi Iordănescu, în vederea întăririi lotului „tricolorilor” pentru EURO 2024. Recent, au existat multe voci care l-au cerut cu insistență pe Alexandru Mitriță la națională.

Se pare că oltenii l-au luat cu asalt pe Edi Iordănescu din acest punct de vedere, dat fiind faptul că noua propunere pentru turneul final din Germania vine tot din Bănie.

Sorin Cârțu îi cere lui Edi Iordănescu să îl ia în calcul pe Ștefan Baiaram pentru EURO 2024

După cum am menționat anterior, Alexandru Mitriță, cel care a marcat golul victoriei în duelul cu Rapid, din etapa a doua a play-off-ului SuperLigii, nu este singurul jucător de la Universitatea Craiova care este cerut cu insistență la echipa națională.

După succesul contra Rapidului din Bănie, fostul președinte al oltenilor i l-a propus pe Ștefan Baiaram lui Edi Iordănescu. „Sorinaccio” a explicat motivele pentru care consideră că jucătorul clubului patronat de către Mihai Rotaru merită să îmbrace tricoul României la turneul final din Germania. De asemenea, acesta a precizat și faptul că Baiaram a avut ghinion din cauza accidentărilor.

  • Ștefan Baiaram a marcat primul gol al Craiovei în derby-ul cu Rapid.
  • Fotbalistul oltenilor a ajuns la șase goluri marcate în precedentele șase partide.

„Are o prestație extraordinară. Baiaram și înainte de accidentare a avut evoluții bune. Multă lume era cu ochii pe el, era apreciat. A fost accidentarea, apoi altă accidentare, a stat mult timp, dar acum văd că recuperează tot ce a pierdut. Este un jucător foarte important, este eficient. Să ai un jucător U21 și să dai șase goluri în perioada asta…

Din punctul meu de vedere, e un jucător pe care… Sunt convins că Edi Iordănescu îl are în lotul ăsta mare pentru EURO. Dacă va continua forma asta și nu văd de ce nu ar continua, nu consider că participarea la EURO ar fi un țel greu de atins sau îndepărtat. Te uiți la ce avem noi la mijlocul terenului… Capacitatea lui de efort, aleargă mult în timpul meciului. Ai nevoie de așa ceva la naționala României”, a declarat Sorin Cârțu, potrivit digisport.ro.

România a dezamăgit în amicalele din luna martie

„Tricolorii” au disputat două partide amicale în luna martie, în vederea pregătirii pentru EURO 2024. Din păcate, prestațiile fotbaliștilor lui Edi Iordănescu au lăsat de dorit. România a obținut o remiză la București, pe Arena Națională, contra Irlandei de Nord. Dennis Man, fotbalistul dorit de nume mari ale fotbalului mondial, a adus egalarea pentru „tricolori”, după ce oaspeții deschiseseră scorul în minutul șapte.

Ulterior, la câteva zile distanță, naționala noastră s-a deplasat la Madrid. România a dat piept cu Columbia pe „Civitas Metropolitano”, stadionul celor de la Atletico, actuala echipă a lui Horațiu Moldovan. Luis Diaz, sud-americanul din atacul celor de la Liverpool, le-a făcut viața grea fundașilor noștri la Madrid.

La capătul meciului, columbienii s-au impus, scor 3-2, după ce conduceau cu 3-0 în minutul 84. Ianis Hagi a redus din diferență în acel minut, iar Florin Tănase a mai spălat din rușinea de pe „Metropolitano” în prelungiri, stabilind scorul final.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare