Mare ghinion pentru Sorana Cîrstea. Jucătoarea noastră o va înfrunta pe ucraineanca Elina Svitolina în prima rundă a turneului Australian Open 2025, primul de Mare Şlem al anului, care va debuta duminică, la Melbourne.
Svitolina (30 ani, 29 WTA) a învins-o în toate cele trei partide directe de până acum pe Cîrstea (34 ani, 72 WTA).
Cu cine ar juca Sorana în turul 2
În 2016, la Roland Garros, în primul tur, ucraineanca s-a impus cu 6-1, 6-3, în 2017, la Istanbul, Svitolina câştiga cu 6-4, 6-4, în sferturile de finală, iar în în 2021, în turul al treilea la Indian Wells, Cîrstea a fost învinsă în trei seturi, cu 4-6, 6-4, 7-6 (7/3).
Dacă ar trece de Svitolina, Cîrstea ar putea întâlni în turul doi câștigătoarea partidei dintre americanca Caroline Dolehide și o jucătoare venită din calificări.
Celelalte două românce care au intrat direct pe tabloul principal, Jaqueline Cristian şi Irina Begu, vor înfrunta jucătoare venite din calificări, astfel că misiunea lor ar putea fi una mai facilă decât a Soranei.
Au urcat în primul tur și Anca Todoni, dar și Gabriela Ruse, după meciurile disputate azi-noapte. Todoni a învins-o pe americanca Varvara Lepchenko, scor 6-3, 6-2, iar Ruse a trecut de Emina Bektas (SUA), scor 6-2, 7-5.
Sorana Cîrstea şi Simona Halep merg la Transylvania Open 2025
Simona Halep a luat o decizie importată, şi anume care va fi primul turneu la care va participa în 2025. Fostul număr 1 WTA a confirmat că va participa la Transylvania Open 2025, un turneu important care va avea loc în Cluj-Napoca, la BTarena, între 1-9 februarie 2025.
De asemenea, şi Sorana Cîrstea a confirmat participarea la Transylvania Open 2025
„Sunt fericită să anunț că în februarie voi reveni la Transilvania Open la Cluj. Sezonul 2025 este posibil să fie ultimul meu sezon în circuitul WTA.
Spun posibil pentru că niciodată nu știm 100% ce ne rezervă viitorul. De aceea, mi-am dorit enorm de mult să particip încă o dată la un turneu în România și sunt fericită să particip la Transilvania Open la Cluj.
Sper să ne vedem acolo! Vă urez sărbători fericite și multă sănătate în noul an!”, a transmis Sorana Cîrstea.