Sorana Cîrstea (34 de ani, 30 WTA) a fost eliminată în primul tur de la Roland Garros. Favorită 28, românca a pierdut cu Anna Blinkova (24 de ani, 45 WTA), scor 6-3, 3-6, 7-6 (10/5).
Partida dintre Sorana Cîrstea și rusoaica Anna Blinkova a fost pe măsura așteptărilor. Lupta s-a dus pe durata a două ore și 27 minute, iar echilibrul a balansat când spre o tabără, când spre alta. Jocul a avut și un oaspete de lux. Ion Țiriac a fost în tribune, în ciuda ploii care a întrerupt meciul.
Sorana Cîrstea eliminată în primul tur de la Roland Garros
Sorana și Blinkova au luptat la cel mai înalt nivel chiar din primul set. Condusă cu 3-0, rusoaica a revenit cu trei break-uri pentru a-și adjudeca setul.
Același scenariu s-a derulat și în partea a doua a luptei, cu Sorana câștigătoare de data aceasta. Jucătoarea din Târgoviște a fost egalată la 3, deși a condus cu 3-1.
Setul decisiv a fost adjudecat la tiebreak de Blinkova, care o va întâlni în turul 2 pe Elina Avanesyan (70 WTA).
Partida a fost urmărită din tribune și de Ion Țiriac.
Ana Bogdan și Irina Begu în turul 2
Tenisul românesc va fi reprezentat în continuare la Paris de Ana Bogdan și Irina Begu.
Begu s-a calificat în turul doi la Roland Garros după succesul cu Julia Riera, 6-2, 6-2.
Ana Bogdan a trecut de Elsa Jacquemot, 6-1, 6-3. Franțuzoaica de 21 de ani a beneficiat de un wild card.