Sinner-Alcaraz, rivalitate de proporții istorice: „Urăsc să spun asta, dar nu am mai văzut așa ceva”

Liam Broady, jucător de top 100 ATP anul trecut, a declarat recent că Jannik Sinner și Carlos Alcaraz lovesc mingea mai bine decât oricine altcineva în istoria tenisului. În 2024, cei doi tineri jucători au impresionat pe toată lumea, câștigând toate cele patru turnee de Grand Slam, demonstrând că sunt succesorii de drept ai legendelor Novak Djokovic, Rafael Nadal și Roger Federer.

Broady, un mare admirator al „Big 3”, a mărturisit că jocul lui Sinner și Alcaraz este incredibil de puternic și precis, calități care îi disting de generațiile precedente.

„Urăsc să spun asta, pentru că îi iubesc pe Nadal, Federer și Djokovic, dar Sinner și Alcaraz sunt incredibili. Felul în care lovesc mingea, atât de tare și de consecvent, este ceva ce nu am mai văzut până acum”, a declarat Broady pentru We Love Tennis.

Sinner și Alcaraz: Moștenitorii Erei „Big 3”

Carlos Alcaraz, cunoscut pentru stilul său de joc agresiv și capacitatea de adaptare, a captivat fanii cu maturitatea și inteligența sa tactică. La doar 21 de ani, Alcaraz a cucerit deja titluri majore la Roland Garros, Wimbledon și US Open, demonstrând o combinație impresionantă de forță și strategie. De cealaltă parte, Jannik Sinner, apreciat pentru precizia și forța sa mentală, a câștigat Australian Open și US Open, dominându-l de mai multe ori pe Novak Djokovic, cel mai titrat jucător din istorie.

Performanțele lor din 2024 sunt rezultatul unui progres continuu, care le-a permis să devină puncte de reper în circuitul ATP. Rivalitatea dintre Alcaraz și Sinner a devenit deja unul dintre cele mai așteptate dueluri din tenisul mondial, amintind de intensitatea meciurilor dintre membrii „Big 3”, scrie Eurosport.

Nadal: „Sinner-Alcaraz vor domina tenisul în următorii ani”

Rafael Nadal, care se pregătește de retragere, a vorbit și el despre noua rivalitate din tenis, fiind de părere că Alcaraz și Sinner vor prelua ștafeta de la el, Djokovic și Federer.

Nadal crede că duelurile dintre Alcaraz și Sinner vor continua să inspire generațiile următoare, având toate ingredientele necesare pentru a deveni istorice. De asemenea, el consideră că cei doi tineri au potențialul de a depăși realizările „Big 3”, atât timp cât vor evita accidentările.

Lucrurile sunt ciclice și este logic că atunci când se încheie o eră în care trei jucători au reușit să domine, să apară alți jucători care să atragă atenția. Era noastră a fost unică și specială din mai multe motive, dar acum asistăm la un alt moment pentru istorie: vine un jucător precum Carlos, care, la 21 de ani, are patru turnee de Grand Slam. Jannik a cucerit și el două Grand Slamuri anul acesta și alte turnee mari.

Dacă vor reuși să rămână la acest nivel, vor atrage un interes din ce în ce mai mare interes. Vedetele mari și personajele mari nu se creează în două zile, dar ei au toate atuurile să rămână o lungă perioadă în prim plan. Sunt sigur că vom asista la o mare rivalitate între Carlitos și Jannik, a dezvăluit Nadal pentru As.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare