Ion Țiriac i-a premiat, vineri, pe sportivii români medaliați la Jocurile Olimpice de la Paris. Evenimentul a avut loc la Țiriac Collection, la Otopeni.
Simona Halep (32 de ani) și Sorana Cîrstea (34 de ani) au fost şi ele invitate să participe la această sărbătoare a sportului românesc.
Sorana şi Simona au discutat jovial
Cele mai importante jucătoare de tenis ale României din ultimul deceniu au stat una lângă alta și au discutat jovial vreme de minute bune.
Simona Halep și Sorana Cîrstea s-au îmbrăcat ambele în alb la evenimentul găzduit de Ion Ţiriac.
Nu au fost cele mai bune prietene
Pe Simona şi Sorana nu le-au legat însă niciodată cu adevărat vreo mare prietenie. Au fost adversare, au fost şi colege în echipa de FedCup, dar niciodată confidente.
Firicel Tomai, unul dintre primii antrenori ai Simonei Halep, a dezvăluit, în urmă cu 5 ani, originea dușmăniei dintre ele:
„Exista demult, de la junioare această relaţie rece. Chiar la un meci challenger de aici, de la Bucureşti, unde Simona a fost aproape să o bată pe Sorana, au şi apărut discuţii după meci.
Niciuna nu voia să piardă, mai ales că atunci Sorana juca puţin mai bine ca Simona, fiind puţin mai mare. Sorana nu concepe să piardă, Simona voia să vină tare din spate să audă lumea de ea, a fost o dispută aprigă”.
Sorana Cîrstea și Simona Halep s-au întâlnit de patru ori în meciurile oficiale, iar palmaresul este 2-2.
Ion Ţiriac a dăruit maşini de 50.000 euro
Vineri, sportivii români și-au primit de la Ion Ţiriac mașinile personalizate (Hyundai Ioniq 5, preț de pornire de 52.500 euro), în funcție de proba și disciplina la care au obținut medalii. Au fost acordate 22 mașini. Sportivii cu două medalii au primit două autoturisme electrice.
Chiar dacă inițial s-a vorbit de faptul că doar medaliații cu aur vor primi câte o mașină, Fundația Țiriac s-a răzgândit și a decis să premieze toți sportivii.