Simona Halep le taie elanul fanilor săi înainte de Jocurile Olimpice: „Sunt șanse destul de mici”

Înainte de plecarea spre Miami, Simona Halep nu s-a arătat foarte încrezătoare cu privire la șansele sale de a participa la Jocurile Olimpice din această vară, de la Paris.

Pentru a putea participa la „competiția supremă”, jucătoarea de tenis în vârstă de 32 de ani trebuie în primul rând să reintre în clasamentul WTA și, de asemenea, să fie inclusă până la acel moment în echipa de „Billie Jean King Cup” a României.

Simona Halep este destul de sceptică în legătură cu șansele sale de a participa la Jocurile Olimpice de la Paris

Ea a dezvăluit că în acest sens a programat deja o discuție cu Horia Tecău, căpitanul nejucător al echipei, dar, chiar și așa, sportiva din Constanța a apreciat că sunt șanse destul de mici ca ea să fie prezentă în capitala Franței în această vară.

„Am doar un sparring partner (n.r. Joao Monteiro) și un fizioterapeut. Sunt aici cu mine băieții și plecăm împreună. Nu știu ce o să fie, am ceva emoții, dar mă bucur tare mult că am șansa să mă reîntorc pe teren. O să vedem cum o să fie la turneu.

Când mi-am făcut bagajul, parcă nici nu mai știam ce trebuie să îmi pun în geantă, dar e un sentiment plăcut, mai ales după o decizie atât de bună. Toate lucrurile pozitive sunt alături de mine.

Da, mama (n.r. cea care a plecat alături de Simona la Miami) e cel mai mare suporter. Cea mai mare susținere o am de la ea, de la tata și de la fratele meu. Vor veni și ei mai târziu. Vreau să îi am în lojă pe toți.

Ultimele zile au fost foarte obositoare emoțional, dar foarte bucuroase în același timp. Am reușit ce îmi doream de la început, să fac dreptate și să vadă toată lumea că sunt un sportiv curat.

„E foarte devreme să mă gândesc la rezultate”

E foarte devreme să mă gândesc la rezultate. Vreau să văd cum mă simt la reîntoarcere. Miami e un turneu bun, mi-a plăcut mereu să joc acolo, dar e greu acum să spun ceva.

Îmi doresc să joc la Olimpiadă și voi face tot ceea ce trebuie ca să pot să mă calific, însă sunt șanse destul de mici. Mi-a scris și Horia Tecău un mesaj, i-am spus că ne întâlnim la Miami și discutăm. E mult mai bine față în față.

Am deja un an și jumătate de când nu joc meciuri oficiale și e greu să-mi dau cu părerea acum. Vreau să văd cum mă simt la întoarcere și după o să-mi setez obiectivele. Încă nu m-am gândit la ce turnee voi mai participa. Vreau să văd cum mă simt la Miami și după aceea.

N-am mai stat niciodată atât de mult, vreau să iau săptămână cu săptămână și să văd cum îmi reintru în formă”, a spus Simona Halep luni dimineață, înainte de a decola din aeroportul Otopeni spre Statele Unite ale Americii pentru turneul de la Miami, care se va desfășura în perioada 19-31 martie.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare