Simona Halep, anunț îngrijorător: ”Din păcate!”

Simona Halep (32 de ani, 1.146 WTA) a explicat motivele deciziei de a se retrage de la Madrid Open. Turneul WTA 1000 este unul dintre favoritele fostului lider mondial.

Revenirea Simonei Halep pe terenul de tenis este mai grea decât s-ar fi așteptat și cei mai pătimași fani ai fostului lider WTA. Eliminată din primul tur de la Miami de Paula Badosa, Halep s-a văzut nevoită să renunțe la wild cardurile primite la WTA 125 Oireas și la Madrid Open 2024.

De ce a renunțat Simona Halep la Madrid Open

Problemele fizice cauzate de absența de un an și 7 luni îi dau bătăi de cap constănțencei. Halep spune că încă resimte consecințele efortului susținut și că nu vrea să grăbească lucrurile.

”Din păcate, corpul meu are nevoie de puțin mai mult timp pentru a fi pregătit și am luat o decizie grea, aceea de a nu juca la Madrid.

E dificil pentru că vreau să mă întorc în circuit cât mai curând, dar experiența îmi spune să nu mă grăbesc. Le mulțumesc organizatorilor Madrid Open, care mi-au oferit un wild card, dar și fanilor”, a scris Simona Halep, pe rețelele sociale.

Joacă la Roma?

Simona Halep a declarat în mai multe rânduri că ținta o reprezintă Roland Garros. Până atunci, românca ar putea reveni pe zgură la Foro Italico.

„Revenirea Simonei Halep nu merge așa cum era plănuită, cu fostul lider mondial care se retrage de la Madrid Open. Ea a decis să nu joace, după ce a primit un wildcard. (…) Asta după ce s-a retras de la Billie Jean King Cup și de la Oieras. (…)

Simona a revenit la Miami Open imediat după ce suspendarea pentru dopaj i-a fost redusă și a pierdut contra Paulei Badosa, iar acum se confruntă cu probleme medicale, o accidentare la umăr după care nu și-a revenit complet. Ea speră să fie gata pentru turneul de la Roma”, scrie site-ul tennisuptodate.com.

Turneul WTA 1000 de la Roma se desfășoară în perioada 7-19 mai 2024 și are premii totale în valoare de 5,5 milioane de dolari.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare