Secretul părinților lui Gică Hagi. Cel mai mare fotbalist din istoria României putea juca pentru alte naționale

E considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut România. Poate cel mai mare. A înscris 35 de goluri pentru ţara noastră, în 125 de apariţii sub tricolor.

Dar destinul lui Gică Hagi putea fi altul. La fel şi soarta naţionalei noastre, dacă „Regele” nu s-ar fi aflat în componenţa ei.

Hagi putea juca pentru Bulgaria sau Grecia

Patronul de la Farul Constanţa a reprezentat România cu mândrie şi succes, dar la fel de bine ar fi putut juca pentru altă naţională. Ori pentru Bulgaria, ori pentru Grecia. Şi asta pentru că părinţii lui, Iancu şi Chiriţa, provin din aceste naţiuni.

„Tata s-a născut în Bulgaria și mama în Grecia și după aceea au venit în România. Înaintea mea am avut un frate, a murit. După, am venit eu și eram ăla care le avea pe toate. Nu mi-a lipsit niciodată nimic, cu toate că eram o familie normală. Familia contează cel mai mult.

Și noi spunem că am făcut o familie la Farul. Nu-mi place la antrenament că jucătorii se ciondănesc. Tu ești fratele meu și lupt cu tine”, a povestit Gică Hagi, în vârstă de 59 de ani.

Cine sunt cuscrii „Regelui”

Ianis Hagi (25 ani) va face petrecerea de nuntă la vară, după ce s-a cununat civil de Crăciunul 2023. Soţia lui se numeşte Elena Tănase. Fata provine dintr-o familie înstărită.

Dimciu-Palavoti Tănase, părintele frumoasei brunete, are business-uri în domeniul agriculturii, cât și în construcții, în consecință este un potent afacerist.

Mama tinerei se numește Liliana Tănase și are o relație foarte apropiată cu viitoarea soţie a lui Ianis.

„Sunt bucuros, fericit. Bravo lui că își asumă, e responsabil. Știe ce face în viață. Eu sunt foarte liniștit ca părinte. Nu, doar ce s-a întâmplat. Ne-au spus, le-am zis să se împace, să țină unul la celălalt și să meargă împreună pentru că împreună sunt puternici.

Sunt foarte fericit. Mă bucur că Ianis crește și eu mă bucur pentru decizia lui”, a zis şi „Regele”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare