S-a pornit un întreg scandal cu privire la situația lui Ianis Hagi (25 de ani) de la Rangers, iar jurnaliștii din Scoția i-au luat la țintă pe Gică Hagi (59 de ani) și fiul său.
Concluzia oamenilor de presă din Marea Britanie? Băiatul fostului mare internațional român nu mai are ce căuta pe „Ibrox Park”.
Scoțienii nu s-au ferit de cuvinte: „Ianis Hagi și tatăl său sunt o pereche toxică”
Ianis Hagi a fost trimis de Philippe Clement, antrenorul lui Rangers, la echipa a doua a clubului din capitala Scoției. Gică Hagi a fost extrem de nemulțumit de modul în care fiul lui este tratat de „The Gers”, punând în scenă un discurs foarte dur la adresa celor de la Rangers. „Regele” a lansat acuzații foarte grave în spațiul public.
Tehnicianul lui Rangers a fost contrazis de Ianis Hagi în momentul în care fotbalistul de profil ofensiv din naționala României a postat un mesaj cu privire la situația sa pe rețelele sociale. A transmis că nu le-a solicitat niciodată celor din club să-l lase să plece, în ciuda spuselor principalului din Belgia.
Gică Hagi și Ianis „sunt o pereche toxică”, au notat oamenii de presă din Marea Britanie, care la final au avut un mesaj cât se poate de clar pentru băiatul legendei „tricolore”: trebuie să își găsească o altă echipă, „cât mai departe posibil de Rangers”.
Mai mult decât atât, cei de la Ibrox Noise ar fi fost amenințați că vor fi dați în judecată de Gică Hagi și băiatul său.
„Între coordonatorul de joc al lui Rangers, Ianis Hagi, și antrenorul Philippe Clement a avut un schimb dur de replici, după ce românul a ales să spună despre managerul lui Rangers că este mincinos. La asta se mai adaugă și că tatăl său a făcut praf clubul pentru tratamentul oribil la care a fost supus fotbalistul, iar totul a devenit foarte neplăcut.
Pe rețelele sociale, Hagi Jr. a decis să spună că el nu a cerut niciodată să plece de la Rangers și l-a contrazis direct pe Philippe Clement, care a zis că fotbalistul român și agentul său au cerut exact acest lucru.
„Încă un moment de rebeliune pe Ibrox”
Acesta este încă un moment de rebeliune pe Ibrox, în care un jucător se crede mai bun sau mai important decât clubul și mai mare decât antrenorul.
Cititorii Ibrox Noise sunt conștienți că fanii nu sunt niște susținători ai lui Clement. El a făcut o mulțime de greșeli și s-a dovedit a fi încăpățânat și mai degrabă neplăcut în rolul de antrenor, dar el este antrenorul și are ultimul cuvânt.
Având în vedere că Hagi și tatăl său au lansat o ofensivă împotriva clubului și a antrenorului, probabil că ar fi corect să menționăm că cei doi au amenințat că vor da în judecată și Ibrox Noise.
Hagi și tatăl său sunt o pereche toxică, ce trebuie să fie eliminată de la Rangers. Pentru greșelile sale, Clement și-a dat seama de caracterul său (n.r.- al lui Ianis Hagi) și nu are niciun interes în a-l mai folosi pe fotbalistul român.
Ibrox Noise a fost de partea lui Ianis Hagi și a fost un susținător uriaș al mijlocașului, dar faptul că el și tatăl său au lansat un atac și împotriva noastră a arătat că el îi va ataca chiar și pe cei care l-au apărat.
Prin urmare, tindem să fim de partea antrenorului. Hagi trebuie să își găsească un nou club cât mai departe posibil de Rangers”, se arată în materialul celor de la Ibrox Noise.