Scenariu bombă lansat de fostul patron de la Rapid: Mircea Lucescu și Marius Șumudică, împreună în Giulești!

Nicolae Cristescu, fostul patron de la Rapid într-o perioadă de tristă amintire pentru fanii giuleștenilor, a vorbit deschis despre subiectul reprezentat de antrenorul care ar urma să preia banca tehnică a echipei din sezonul viitor.

După cum se știe deja foarte bine, în prezent tandemul format din Bogdan Lobonț și Adrian Iencsi se ocupă de partea tehnică, doar că rezultatele înregistrate de rapidiști în acest play-off de Superliga nu sunt nici pe departe cele așteptate, astfel încât este foarte greu de crezut că ei vor rămâne în control și în stagiunea viitoare.

Fostul patron de la Rapid a anunțat că Dan Șucu insistă în continuare pentru aducerea lui Mircea Lucescu în vară

Așadar, Dan Șucu și colaboratorii săi caută în prezent soluții pentru numirea unui nou antrenor principal, iar varianta cea mai intens discutată în ultima perioadă este reprezentată de Marius Șumudică, tehnician în continuare liber de contract după despărțirea de turcii de la Gaziantep FK, dar care susține însă că ar avea în prezent discuții și cu alte cluburi, din afara României.

Întrebat în legătură cu acest subiect, Nicolae Cristescu a apreciat că într-adevăr Șumudică ar reprezenta o soluție viabilă în acest moment pentru Rapid, dar, în aceeași măsură, a lansat în spațiul public o „bombă” referitoare la Mircea Lucescu, de asemenea liber de contract în această perioadă.

De asemenea un aspect bine cunoscut este constituit de faptul că experimentatul antrenor este dorit în Giulești, iar acum fostul patron al clubului alb-vișiniu a spus că deține informații conform cărora Dan Șucu insistă în continuare pentru a-l convinge pe „Il Luce” să revină la echipa alături de care a cucerit titlul de campion în România, în 1999.

Nicolae Cristescu ia serios în calcul și varianta Marius Șumudică

Totodată, Nicolae Cristescu a lansat și ipoteza conform căreia Lucescu ar putea să revină la Rapid „la pachet” cu Marius Șumudică, în condițiile în care cel din urmă a spus în mai multe rânduri în spațiul public faptul că primul este mentorul său în antrenorat.

„(n.r. Cine ar putea să vină antrenor?) Lucescu, Mircea Lucescu, că la Răzvan nu putem să ajungem. E liber de contract și sperăm să nu semneze cu Beșiktaș. Poate ia pe lângă el pe cineva, poate pe Șumudică.

Păi, de ce să nu visăm, e un vis care poate deveni realitate și o realitate foarte frumoasă. Nu mai vorbim de notorietatea lui, de valoarea lui, e un profesionist desăvârșit. Tatonări au fost, domnul Șucu normal că și-l dorește și normal că insistă.

Eu spun că mi-aș dori, Șumudică ar fi și el o variantă, dar decizia o ia domnul Șucu. A investit foarte mulți bani, dar e păcat. Jucătorii nu-și dau sufletul pe teren. Când îmbraci tricoul Rapidului trebuie să-ți dea lacrimile”, a spus Nicolae Cristescu, potrivit digisport.ro. 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare