Scandal la Ferrari! Şi nici măcar nu e pentru poziţia de lider. Charles Leclerc şi Carlos Sainz au ajuns să se certe pentru locul 4

Charles Leclerc şi Carlos Sainz au părut mai curând doi piloţi rivali, în Marele Premiu al Chinei din Formula 1, decât colegi de echipă. Cei doi s-au luptat aprig pentru locul 4, chiar cu manevre de şicană.

Monoposturile celor doi chiar s-au atins pe circuit. Până la urmă, ibericul a trebuit să se mulţumească cu poziţia a 5-a, în ciuda eforturilor disperate de a-l ţine pe Leclerc în spate.

Leclerc s-a plâns echipei

În primă fază, cei doi piloți de la Ferrari s-au atins, iar după o luptă spectaculoasă, monegascul a urcat pe locul 4.

„Vom vorbi despre asta. El se luptă mai mult cu mine decât cu ceilalți”, a spus Charles Leclerc prin radio, la finalul cursei. Apoi, în fața jurnaliștilor, monegascul a spus despre coechipierul său că „a mers la limită”, conform as.ro.

Cum s-a apărat Carlos Sainz

Cum a reacţionat Carlos Sainz la acuzele propriului coleg de la Ferrari?

„Dacă așa zice el… va trebui să verific. Să zicem (n.r. râde). Îmi cer scuze. Cu toții am fost implicați într-o luptă și a fost totul la limită”, a spus Sainz.

Max Verstappen a câştigat cursa

Pilotul olandez al echipei Red Bull, Max Verstappen, a câştigat cursa de sprint a Marelui Premiu al Chinei, disputată sâmbătă dimineaţă. Pe locurile 2 şi 3 s-au clasat Lewis Hamilton (Mercedes) şi Sergio Perez (Red Bull). Au urmat cele două Ferrari, cu monegascul Charles Leclerc în faţa spaniolului Carlos Sainz.

Max Verstappen are acum opt puncte în plus în campionat şi şi-a mărit avansul faţă de Pérez.

Influencerul Mihai Morar, umilit de rivala Dana Budeanu

Mihai Morar a fost umilit de Dana Budeanu în mediul virtual, pentru comentariul de la Formula 1, după prima cursă a sezonului. Omul de radio a fost destul de aspru criticat, în special pe platformele sociale, pentru modul în care a comentat primul Mare Premiu de Formula 1 din acest sezon, însă de departe cea mai dură reacție de până acum a venit din partea cunoscutei Dana Budeanu, cea care se exprimă în general cam în legătură cu orice în mediul virtual.

„N-ai cum după ce faci ture de parc, bând ceiuț și aberând despre copilul interior în rime de grădiniță, să te așezi să vorbești despre mașini de formulă și piloți, că-ți sare implantul de păr pe gazon și nouă muștarul pe televizor!”, a scris ea pe Instagram.

Pe de altă parte, Mihai Morar a fost apărat chiar de către omul alături de care a comentat cursa respectivă, Cătălin Cedric Ghigea, comentator „de meserie”.

„Știți întrebarea aia: Când este ultima dată când ai făcut ceva nou? Pentru unii a fost AZI! Săptămâna viitoare sunt fără Mihai. Până atunci va exista grup de whatsapp și vom comunica live”, a transmis atunci Ghigea.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare