Sandro Tonali a recidivat! Starul italian de la Newcastle a jucat din nou la pariuri! FA îl acuză de 50 de încălcări ale regulamentului

Sandro Tonali a recidivat și este din nou acuzat că a jucat la pariuri, în contextul în care în prezent ispășește o suspendare de 10 luni, dictată exact pentru o astfel de speță.

Mijlocașul central italian în vârstă de 23 de ani s-a transferat în vara anului trecut de la AC Milan la Newcastle în schimbul sumei de 64 de milioane de euro, dar nu a apucat să evolueze pentru echipa antrenată de Eddie Howe decât în 12 meciuri oficiale.

Sandro Tonali a recidivat după suspendarea de 10 luni, primită pentru că a jucat la pariuri sportive

Asta pentru că, la scurt timp după oficializarea mutării, internaționalul italian a primit o suspendare de 18 luni după ce Federația Italiană de Fotbal (FIGC) a dovedit că fotbalistul a încălcat în mai multe rânduri regulile privind pariurile sportive. Concret, s-a ajuns la concluzia că el a pariat în perioadele în care a evoluat pentru Brescia și AC Milan, inclusiv pe meciurile echipelor sale.

Oficialii Federației Italiene au solicitat la FIFA o suspendare de 18 luni pentru Tonali, dar forul internațional a decis să îl pedepsească pe jucător pentru doar 10 luni, cu amendamentul că el a fost de acord ca în această perioadă să facă parte dintr-un program menit să îi ajute pe tineri să scape de dependența de jocurile de noroc, informează BBC Sport.

Această chestiune va însemna că mijlocașul a fost nevoit, și va fi în continuare, ca în această perioadă să aibă minim 16 apariții în spațiul public din Italia, în care să le vorbească tinerilor despre problemele de acest gen.

Federația Engleză îl acuză de nu mai puțin de 50 de încălcări ale regulamentului

În schimb, cu toate că nu au obținut pedeapsa dorită în acest caz, oficialii Federației de la Roma au reușit să îi convingă pe cei de la FIFA ca suspendarea lui Tonali să fie valabilă la nivel internațional. Astfel, fotbalistul nu va putea evolua pentru Newcastle până la finalul lunii august, în condițiile în care oricum nu a mai jucat în vreun meci oficial de la finalul anului trecut, ceea ce înseamnă că nu va putea participa nici la EURO 2024.

Asta în cazul cel mai fericit, pentru că sunt șanse destul de mari ca fotbalistul lui Newcastle să primească în scurt timp un „spor” la această pedeapsă.

Conform sursei citate anterior, FA, Federația Engleză de Fotbal, a informat că, în urma unei anchete, s-a ajuns la concluzia că italianul a încălcat de nu mai puțin de 50 de ori regulile privind pariurile sportive, în perioada 12 august – 12 octombrie 2023, adică exact înainte de a se confrunta cu prima suspendare.

Pe lângă această măsură, la acel moment s-a dispus și amendarea fotbalistului cu suma de 20.000 de euro. Acum, în această nouă speță, Sandro Tonali are timp până pe data de 5 aprilie pentru a formula o apărare.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare