S-a terminat „exilul” lui Andrei Borza! „Renegatul” a revenit în primul 11 la Rapid, în deplasarea cu Universitatea Craiova

În sfârșit s-a terminat „exilul” lui Andrei Borza, fundașul stânga în vârstă de doar 18 ani de la Rapid care a fost implicat în trecutul apropiat, alături de coechipierul Alexandru Albu, în „episodul Iași”.

Atunci, după ce echipa alb-vișinie a fost învinsă cu scorul de 1-3, cei doi au mers într-un club din acest oraș, deși coechipierii lor se aflau în cantonament. La scurt timp, cei doi jucători au primit amenzi record din partea conducerii clubului și, în plus, au fost excluși din lot de antrenorul Cristiano Bergodi, pedeapsă care nu a fost însă menținută decât pentru un meci.

Andrei Borza, „reîncărcat” de Cristiano Bergodi la meciul Universitatea Craiova – Rapid

Ulterior, ei au fost reprimiți la antrenamente, dar spre deosebire de Albu, Borza nu a mai fost folosit în vreun meci, locul său în flancul stâng al apărării fiind luat de un alt jucător foarte tânăr, Robert Bădescu, cel care a avut evoluții în general apreciate în această perioadă.

Mai mult, jucătorul crescut de Academia Gheorghe Hagi a fost „sărit din schemă” și de selecționerul Edi Iordănescu la echipa națională a României, iar la ultima acțiune a naționalei U21 nici Daniel Pancu nu s-a mai bazat pe serviciile sale.

Acum însă, Andrei Borza a revenit în primul 11 al Rapidului. El a fost titularizat de Cristiano Bergodi la partida disputată de giuleșteni în deplasare cu Universitatea Craiova, în cadrul etapei a doua a play-off-ului actualului sezon de Superliga.

Tânărul fotbalist „și-a pus cenușă în cap” înainte de această partidă

Cu doar câteva zile înainte de acest moment, tânărul fotbalist a făcut primele declarații publice în legătură cu evenimentele petrecute în ultima perioadă și a ținut să sublinieze că regretă foarte mult modul în care s-a comportat în acea situație.

„S-a întâmplat acum o lună. Îmi pare rău, e primul interviu de atunci. Îmi pare rău pentru staff, pentru colegi, pentru conducere, pentru suporteri. Vreau să uit cât mai repede acel episod. Am făcut o greșeală, iar acum vreau să mă gândesc la prezent și la viitor.

Îl înțeleg (n.r – pe Edi Iordănescu). Nu ai voie să faci așa ceva dacă vrei la echipa națională. Îmi pare nespus de rău și față de dumnealui. Eu vreau să muncesc și să arăt tuturor că sunt cel mai bun. Sunt tânăr. Până acum, da, e cel mai mare regret al meu și îmi pare nespus de rău.

Sunt la început de carieră, joc de doi ani la echipe de seniori. Mă vedeam foarte sus și, așa cum am urcat, am coborât extrem de rapid”, a spus atunci Andrei Borza.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare