În runda #30 din sezonul regulat al SuperLigii, FCSB, campioana en-titre a României, o primește pe propriul teren pe Universitatea Craiova. Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat țintarul etapei în care Dinamo se deplasează la Arad, iar Rapid la Sibiu.
Cum arată programul etapei #30, în care capul de afiș este partida FCSB – Universitatea Craiova
După remiza dintre Sepsi și CFR Cluj, scor 1-1, cunoaștem toate echipele calificate în play-off. Le regăsim în premieră în această fază a principalei competiții interne pe FCSB, Dinamo și Rapid, rivalele din București.
Vineri, 7 martie, de la ora 17:00, în deschiderea rundei cu numărul 30, Oțelul Galați va juca la malul Dunării cu Poli Iași. Trei ceasuri mai târziu, Farul Constanța se va bucura de vizita Universității Cluj.
La o zi distanță, cu începere de la ora 18:00, se va disputa încleștarea Petrolul Ploiești – Sepsi, iar de la ora 20:30 cea dintre Hermannstadt și Rapid București.
Ziua de duminică, 9 martie, vine la pachet cu jocurile CFR Cluj – FC Buzău (ora 15:00) și FCSB – Universitatea Craiova (ora 20:00). Cea de-a 30-a etapă a sezonului regulat se va încheia luni, 10 martie, cu FC Botoșani – Unirea Slobozia (ora 17:00) și UTA – Dinamo București (20:00).
Iată cum ar arăta clasamentul din play-off în acest moment:
- FCSB – 26 de puncte;
- U Cluj – 26 de puncte;
- CFR Cluj – 26 de puncte;
- Universitatea Craiova – 25 de puncte;
- Dinamo – 23 de puncte;
- Rapid – 23 de puncte.
FCSB este singura echipă care nu ar beneficia de rotunjire. De acest aspect se bucură formațiile care intră cu un număr impar de puncte. Totuși, acestea au și un minus: vor fi dezavantajate în caz de egalitate de puncte.
Putem avea parte de 3 derby-uri uriașe în prima etapă a play-off-ului SuperLigii României
În runda de debut a play-off-ului acestei ediții de SuperLiga, fanii s-ar putea bucura de 3 meciuri absolut fenomenale. S-ar împlini astfel dorința tuturor suporterilor de a vedea dueluri de top chiar de la bun început în faza superioară a campionatului.
FCSB ar putea da piept cu Rapid București, după cum va fi cazul și duminică, 2 martie, pe Arena Națională, în cadrul etapei #29 din sezonul regulat.
Nu ar fi singura confruntare de 5 stele. S-ar putea ca CFR Cluj să se lupte cu Universitatea Craiova, iar Universitatea Cluj să o primească pe Dinamo București în Ardeal, pe „Cluj Arena”.