S-a resemnat Marius Șumudică? Ce a spus antrenorul de la Rapid despre aducerea lui Denis Ciobotariu în Giulești

Marius Șumudică a oferit noi detalii despre posibilitatea ca Denis Ciobotariu să fie transferat de Rapid de la Sepsi Sf. Gheorghe în această perioadă.

Antrenorul formației giuleștene a dat mai degrabă de înțeles că această mutare nu se va perfecta, cel puțin până în următoarea fereastră de mercato, cea din iarnă.

Marius Șumudică, despre posibilitatea venirii lui Denis Ciobotariu la Rapid: „Nu știu discuțiile dintre domnul Șucu și Dioszegi”

Tehnicianul în vârstă de 53 de ani a fost întrebat în primă fază despre situația lui Filip Blazek, despre care s-a spus în ultimele zile că ar fi dorit de Gică Hagi la Farul Constanța în locul lui Mihai Popescu, plecat la FCSB.

Șumudică a explicat că nu poate renunțat în acest moment la fundașul central slovac în vârstă de 26 de ani, care a fost adus de Rapid abia în această vară de la Banik Ostrava, în mandatul lui Neil Lennon, pentru că acest lucru ar însemna să se bazeze de acum înainte doar pe patru fundași centrali, o situație destul de problematică în contextul în care căpitanul Cristi Săpunaru s-a confruntat în acest start de sezon cu probleme medicale destul de complexe.

Antrenorul Rapidului a subliniat că ar fi de acord ca echipa să se despartă de Blazek doar în condițiile în care ar urma să fie adus un alt fundaș central în această perioadă, vizat fiind Denis Ciobotariu, doar că până în acest moment lucrurile nu sunt deloc clare din acest punct de vedere.

Ce se întâmplă cu Filip Blazek: „Nu merge la Farul”

„Vom vedea cine pleacă, suntem în discuții. Luăm decizii, până luni se vor lua decizii și vom vedea cine pleacă exact. Blazek nu merge la Farul, nu.

Eu voi rămâne cu 5 fundași centrali, niciodată nu voi lăsa un fundaș central să plece. În cazul în care venea Ciobotariu și lucrurile erau ok cu Ciobotariu m-aș fi gândit la ce fundaș central aș fi renunțat.

În momentul de față nu pot, trebuie să am 5 fundași centrali. Săpunaru are problemele pe care le are din punct de vedere medical.

Nu știu discuțiile dintre domnul Șucu și Dioszegi despre Denis Ciobotariu, habar n-am. Îmi place foarte mult Denis Ciobotariu. Eu am spus tot timpul că mi-l doresc și îmi place foarte mult, dar mai departe nu este problema mea.

Eu îi înțeleg și pe cei la Sepsi, nu știu exact. Sunt probleme de acționariat care se discută la nivelul ăsta. Cu siguranță ne-am întări, oricum o să ne întărim bine. O să o ducem până în iarnă și în iarnă vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Marius Șumudică, potrivit fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare