Real Madrid are un nou idol! Kylian Mbappe a vorbit în spaniolă, în fața a peste 85.000 de oameni

Marți, 16 iulie, Kylian Mbappe (25 de ani) a fost prezentat oficial la Real Madrid, în cadrul unui eveniment cu totul special organizat pe Santiago Bernabeu.

Kylian Mbappe a amintit de prezentarea lui Cristiano Ronaldo din anul 2009

Prezentarea lui Kylian Mbappe la Real a transformat Madridul într-o zi de sărbătoare, iar fanii s-au îngrămădit să vadă direct de la fața locului momentul mult așteptat. În fața unui stadion arhiplin, starul francez a avut o surpriză pentru suporterii aflați în tribune și a vorbit în limba spaniolă.

„Încă de când eram copil, am adormit de multe ori visând să ajung cândva la Real Madrid. Astăzi, visul mi s-a împlinit. Sunt un copil fericit! Acum, însă, am un nou vis. Să mă ridic la înălțimea istoriei acestui club, cel mai bun din lume”, a declarat Mbappe.

La prezentarea oficială a lui Kylian Mbappe au fost prezenți părinții fotbalistului, dar și nume importante din istoria Realului precum Raul Gonzalez sau Zinedine Zidane.

Mbappe ar fi semnat din februarie cu Real Madrid

Este deja foarte bine cunoscut faptul că Real Madrid este echipa de suflet a lui Kylian Mbappe, cel care l-a refuzat însă acum doi ani pe Florentino Perez și a semnat prelungirea cu PSG. De această dată însă starul francez a decis să plece din capitala Hexagonului și să își urmeze visul, chiar dacă oficialii de pe Parc des Princes au pus presiune pe el.

Aflat în ultimele 6 luni de contract cu PSG, Mbappe s-a înțeles cu Real Madrid și ar fi semnat o înțelegere încă de la finalul lunii februarie, anunță spaniolii. În toată această perioadă, șeicii au venit cu oferte peste oferte pentru fotbalist, însă acesta a fost imposibil de întors din drum.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare