Răsturnare spectaculoasă de situație în cazul transferului lui Florinel Coman! Ce ar urma să se întâmple în scurt timp

Transferul lui Florinel Coman de la FCSB la Al-Duhail a intrat din nou într-un oarecare impas în cursul zilei de joi, dar această situație ar urma să se schimbe în scurt timp în favoarea fotbalistului în vârstă de 26 de ani.

Cel puțin așa crede Raul Rusescu, fostul golgheter al echipei roș-albastre. El și-a manifestat convingerea legată de faptul că oficialii clubului din Qatar vor accepta în cele din urmă unul dintre cele două scenarii propuse de Gigi Becali în cadrul ultimei runde de negocieri.

Raul Rusescu este de părere că transferul lui Florinel Coman de la FCSB la Al-Duhail se va face în cele din urmă

Astfel, în viziunea fostului atacant, această mutare se va materializa în destul de scurt timp, cu amendamentul că el crede că internaționalul român nu va mai rămâne la FCSB și pentru tururile preliminare din sezonul viitor de Champions League, așa cum și-ar dori patronul noii campioane a României.

„Cred că Florinel Coman va pleca până la urmă. Cluburile se vor înțelege. E arhicunoscută clauza de 5 milioane, probabil că Al Duhail a încercat să mai scadă din preț, dar are acum la dispoziție două variante accesibile. Gigi n-a zis că vrea 7 milioane, a cerut clauza.

Când vii la București și negociezi clauza de 5 milioane a unui jucător, ești pregătit, de fapt, să plătești 5 milioane. Sunt convins că vor ajunge la un consens și transferul se va face.

Știm foarte bine că Gigi Becali negociază în stilul și în avantajul lui, e normal, e produsul lui, el vinde, nu a chemat Gigi clubul din Qatar să-l transfere pe Coman.

Transferul cred că se face acum, în aceste săptămâni. Nu cred că Florinel va rămâne și în preliminarii. Totuși, Coman ar avea un contract fabulos în Qatar. E normal să-și dorească să plece. Din punctul meu de vedere, cred că transferul se va concretiza”, a spus Raul Rusescu, potrivit gsp.ro.

Care sunt cele două variante propuse de Gigi Becali

La scurt timp după încheierea negocierilor purtate în cursul zilei de joi, patronul de la FCSB a vorbit pe larg despre această situație, așa cum era ea la momentul respectiv:

„Eu am negociat cu ei… Au vrut să dea banii în rate. Ei au nevoie să dea 3,5 milioane, să dea 4 milioane și restul în funcție de meciurile jucate. Ei spun că riscă, pentru că jucătorul nu impresionează la națională. Ei vor o asigurare. Le-am zis: «Cine dă bani are un risc. Trebuie să riști». Ei au propus să dea 4 milioane și restul în funcție de meciuri.

Dar eu le-am zis: «De ce să dați 4? Dați doar 3,5. Dați acum 3,5 și în septembrie încă 1,5. Dar eu dacă mă calific în grupe cu Florinel, nu mai dați bani. Că iau 50 de milioane și nu mai am nevoie de 1,5». Renunț la 1,5 milioane de euro ca să-l am pe Florinel.

Reprezentantul lor a zis: «Eu o să dau mai departe această propunere și vor spune da sau nu». Acum au rămas doar două propuneri. Cu alte cuvinte, Florinel va fi în play-off. Ori 4 milioane și încă 500.000 cu 500.000. Ori 3,5 milioane. Dacă nu mă calific, să dea toți banii! Dacă mă calific, nu mai iau bani. Dar vreau să fie 5 milioane în cap.

Eu nu vreau să-l dau. Jucătorul face 10 milioane și voi vreți să dați 5. Cum să mai negociem? Dacă vin direct cu 5 milioane, nu am ce face. Există și varianta asta. Dar toți vor să economisească bani. Știți ce înseamnă 1,5 milioane? Sunt bani mulți”, a spus Gigi Becali.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare