Răsturnare de situație în cazul transferului lui Florinel Coman! Anunțul lui Gigi Becali: „Nu au virat banii”. Posibilul motiv, explicat de patronul de la FCSB

În cursul zilei de luni, Gigi Becali a anunțat că transferul lui Florinel Coman de la FCSB la Al-Duhail este rezolvat după ce reprezentanții clubului din Qatar și-au manifestat intenția de a achita clauza de reziliere în valoare de 5 milioane de euro.

Atunci, patronul campioanei României a transmis că se așteaptă ca acest lucru să se petreacă marți, doar că în cele din urmă nu s-a întâmplat, după cum chiar el a dezvăluit după ce a fost întrebat din nou în legătură cu acest subiect.

Gigi Becali a dezvăluit că transferul lui Florinel Coman de la FCSB la Al-Duhail este în continuare în stand-by

Cu aceeași ocazie, finanțatorul echipei roș-albastre a oferit și o posibilă explicație pentru acest fenomen și a opinat că sunt anumite șanse ca Florinel Coman să nu își mai dorească atât de mult această mutare și astfel să evite să intre din nou în contact cu cei de la Al-Duhail, cu atât mai mult cu cât în această perioadă internaționalul român se află în Germania, acolo unde participă alături de echipa națională a României la EURO 2024, și astfel are nevoie să poată să se concentreze exclusiv pe ce are de făcut la turneul final.

„Nu au virat, de vreo 3 zile spun că mâine virează banii. Acum e posibil, Coman are telefonul închis, ei trebuia să semneze întâi cu Coman și după să bage banii. Și probabil îi plimbă Coman, nu vrea. Eu nu dau comision la o afacere pe care nu vreau să o fac.

Nu știu, zic. Dar nu mă interesează pe mine acum Coman. Nu mă interesează la ora asta decât Champions League, nimic altceva. Coman e Coman, nu știu, eu Champions League visez și nu mă interesează altceva”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.

Ce spusese patronul campioanei României despre acest subiect în cursul zilei de luni

În exclusivitate pentru Sport pe Surse, Gigi Becali a dat în mod clar de înțeles că este doar o chestiune de timp până când această afacere se va perfecta în cele din urmă: „Nu știu, tată, au cerut mailul ca să bage banii, mâine dacă ne bagă banii, le trimitem factura”.

De asemenea, într-o reacție pentru ProSport, patronul de la FCSB a spus că în linii mari meciul României cu Ucraina de la EURO 2024, în care Florinel Coman a fost titular, a fost ultimul pentru el la echipa națională din postura de fotbalist al formației roș-albastre. Dar iată că este posibil acum ca lucrurile să nu stea chiar așa până la urmă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare