Răsturnare de situație! Andrei Burcă nu mai revine la CFR și semnează pe un salariu uriaș cu o altă echipă

Ajuns la 32 de ani, Andrei Burcă nu va reveni în această vară în România.

Andrei Burcă merge în China

Plecat de la Baniyas, Andrei Burcă era dat ca și transferat la CFR. Ioan Varga confirmase discuțiile pentru fundașul român, însă acesta din urmă a fost întors din drum de o ofertă uriașă din China.

Concret, Andrei Burcă este ademenit cu un salariu de un milion de euro anual de către Yunnan Yukun, formație unde evoluează și Alexandru Ioniță. Dacă cele două părți vor ajunge la un acord, atunci românii vor evolua împreună în prima ligă din China.

Fanatik susține că Andrei Burcă a mers în China imediat după meciul cu Cipru pentru a pune la cale detaliile contractuale. La Banyias, internaționalul român a fost antrenat de Daniel Isăilă și l-a avut coleg pe Juan Bauza, care urmează să revină în România.

Juan Bauza revine la FCU Craiova

Odată cu retrogradarea celor de la FCU Craiova în Liga 2, Juan Bauza a plecat din Bănie sub formă de împrumut și a semnat cu Baniyas. După un sezon petrecut în Emiratele Arabe Unite, argentinianul nu va mai continua și urmează să revină în România.

Juan Bauza a fost antrenat la Baniyas de românul Daniel Isăilă, iar tehnicianul a explicat ce probleme a avut perla lui Adrian Mititelu. 26 de meciuri și 3 goluri sunt cifrele fotbalistului în Emiratele Arabe Unite.

El a fost împrumutat, cu opțiune de cumpărare. Surprinzător pentru mine că au acceptat cei de la Baniyas. Suma era una destul de mare, pe care clubul nu și-o permitea de la început. Nu este capricios, în niciun caz. Nu l-am văzut niciodată să comenteze sau să nu se implice. Când m-am dus eu, clubul era într-o situație disperată.

A trebuit să schimb sistemul, ei jucau 4-2-3-1, cu Bauza număr 10. Echipa suferea și a trebuit să fie schimbat sistemul în 5-4-1. Eu când am venit am jucat cu 4-3-3 sau 4-1-4-1 în defensivă. Nefiind număr 10, au fost câteva meciuri când l-am folosit pe Bauza în banda stângă, ceea ce nu era pe placul lui și se vedea asta.

Am schimbat sistemul și nu și-a mai găsit locul, de aceea a jucat mai puțin. A avut ceva probleme de adaptare acolo. E clar că nu e ușor, toată lumea spune că e simplu. Sunt jucători buni, sunt acele călduri care îți iau mai mult de 50% din resursele tale fizice„, a spus Daniel Isăilă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare